Infofinanciar > Lumea la zi > Partidul Libertății, de extremă dreapta, câștigător în alegerile generale din Austria
Lumea la zi

Partidul Libertății, de extremă dreapta, câștigător în alegerile generale din Austria

Partidul Libertății, de extremă dreapta, câștigător în alegerile generale din Austria
Foto: Facebook

Cancelarul austriac Karl Nehammer a recunoscut că formațiunea sa conservatoare, Partidul Popular, nu a reușit să ajungă din urmă Partidul Libertății, de extremă dreaptă, în alegerile legislative de azi. Primele estimări arată că Partidul Libertății a obținut 29% din voturi, față de 26% câte și-a adjudecat Partidul Popular.

Liderul FPO, Herbert Kickl, a declarat la postul public de televiziune că formațiunea sa este gata să conducă un guvern. Înainte de scrutin politicienii spuneau că Herbert Kickl este atât de extremist încât nici un partid nu vrea să guverneze cu el. Doar Partidul Popular de Dreapta, aflat la guvernare, era dispus să formeze o coaliție cu FPO. Dar fără Herbert Kickl, pe care cancelarul în funcție, Karl Nehammer, l-a numit o „amenințare toxică”.

Extrema dreaptă austriacă a crescut în preferințele electoratului. La fel ca în Italia, Olanda, Franța sau Germania. Asta pe fondul nemulțumirilor legate de migrație și de problemele economice. FPO critică și politicile Uniunii Europene. Dar invocă și neutralitatea Austriei pentru a se opune sancțiunilor impuse Moscovei în urma invadării Ucrainei. Liderul partidului, Herbert Kickl crede că sancțiunile dăunează Austriei chiar mai mult decât Rusiei.