Infofinanciar > Lumea la zi > Partidul lui Olaf Scholz a pierdut alegerile în Berlin, după 20 de ani. Sondajele arată cel mai slab scor al social-democraților de după război
Lumea la zi

Partidul lui Olaf Scholz a pierdut alegerile în Berlin, după 20 de ani. Sondajele arată cel mai slab scor al social-democraților de după război

Partidul lui Olaf Scholz a pierdut alegerile în Berlin, după 20 de ani. Sondajele arată cel mai slab scor al social-democraților de după război
Sursă foto: Stern

O adevărată răsturnare de situație în bucătăria politică internă a Germaniei a avut loc duminică, 12 februarie, după ce social-democrații cancelarului Olaf Scholz au pierdut alegerile în capitala țării, Berlin, după ce au condus instituția timp de două decenii.

Astfel, Partidul Social-Democrat (SPD) al actualului cancelar federal german, care a condus primăria capitalei Berlin timp de mai mult de 20 de ani, a suferit duminică o înfrângere usturătoare la alegerile locale. Ei au fost devansați clar de către conservatori, partidul Uniunea Creștin-Democrată (CDU), formațiunea care a lansat-o pe Angela Merkel.

Sondajele arată un avans de 10% al CDU

Cu toate că informațiile nu sunt oficiale, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne şi difuzate de posturile ARD şi ZDF, avansul CDU este de 10%, transmit agenţiile AFP şi Reuters.

Clasamentul arată că Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a câştigat alegerile pentru parlamentul local al Berlinului cu aproximativ 28% din voturi, faţă de 18% SPD. Dacă estimarea este corectă, acesta ar fi cel mai slab al social-democraţilor în capitala germană din perioada postbelică și până în prezent.

Social-democraţii sunt în aceste sondaje aproape la egalitate cu Verzii şefei diplomaţiei Annalena Baerbock. Liberalii formaţiunii FDP, membri alături de Verzi şi SPD în coaliţia de guvernare a executivului federal condus de Olaf Scholz, se situează la aproximativ 5% şi riscă să nu mai intre în parlamentul regional de la Berlin dacă la finalul numărării voturilor nu ating procentul minim. De asemenea, formaţiunea de stânga Die Linke are 12,5%, iar cea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) circa 9%.

Alegerile din Berlin au fost repetate

Astfel, scrutinul desfăşurat în cursul zilei de duminică este practic o repetare a celui din 2021, care a fost invalidat din cauza unor nereguli. La ora actuală, Berlinul este guvernat în prezent de o coaliţie tripartită formată din SPD, Verzi şi Die Linke. Rezultatul acestui scrutin ar permite atât menţinerea acestei coaliţii cât şi una formată doar din social-democraţi şi creştin-democraţi, dar negocierile se anunţă a fi extrem de dificile.

Între timp, candidatul CDU, Kai Wegner, a cerut mandatul de formare a executivului regional, dat fiind că partidul său a câştigat alegerile. Partidul cancelarului Scholz pare să fi fost sancţionat în acest scrutin de locuitorii Berlinului pentru scenele de haos şi violenţă care au avut loc în noaptea de Anul Nou în acest oraş şi care au fost provocate în mare parte de persoane cu ”background legat de migraţie”, după cum a recunoscut însăşi titulara Internelor în guvernul federal, social-democrata Nancy Faeser.

Opoziţia conservatoare a acuzat majoritatea municipală de lipsă de reacţie în faţa acestor incidente şi a lansat o dezbatere despre eşecul politicii de integrare în cartierele cu populaţie imigrantă semnificativă. Rezultatul acestui scrutin confirmă şi tendinţa observată recent în Germania la nivel naţional, respectiv erodarea social-democraţilor aflaţi la putere şi creşterea popularităţii opoziţiei conservatoare şi a extremei drepte, în contextul creşterii inflaţiei, a dezbaterii intense despre livrările de arme pentru Ucraina şi a temerii opiniei publice faţă de numărul tot mai mare al migranţilor.