Infofinanciar > Lumea la zi > Partidul Șor din Moldova, dorit scos în afara legii! Premierul Natalia Gavrilița: „Vedem elemente tot mai clare de război hibrid”
Lumea la zi

Partidul Șor din Moldova, dorit scos în afara legii! Premierul Natalia Gavrilița: „Vedem elemente tot mai clare de război hibrid”

Natalia Gavrilița, Sursă foto: TVR Moldova
Sursă foto: TVR Moldova

Guvernul Republicii Moldova a anunțat, prin vocea prim-ministrului Natalia Gavrilița, că a aprobat miercuri sesizarea Curţii Constituţionale, care privește declararea neconstituţionalităţii Partidului Şor. Decizia Executivului, potrivit premierului, s-a luat „în baza unor argumente juridice solide” .

„Securitatea statului, în aceste timpuri în mod special, ne preocupă cel mai mult. Vedem elemente tot mai clare de război hibrid. Gruparea pentru hoţie şi război continuă prin toate mijloacele destabilizarea situaţiei din ţară” , a transmis printr-o postare pe Facebook Natalia Gavriliţa.

De asemenea, premierul a susținut că acest partid, care reprezintă comunitatea rusofonă din țară, încalcă legea şi nu se supune legilor Constituției.

„Iar noi, pentru a proteja pacea şi stabilitatea şi mai ales – securitatea cetăţenilor noştri, vom aplica toate măsurile legale pentru a-i împiedica şi pentru a-i aduce în faţa legii” , a mai precizat șeful Guvernului Republicii Moldova, potrivit celor de la Aleph News.

Promovează interese rusești

La originea acestei sesizări se află ministrul Justiției din Republica Moldova, Sergiu Litvinenco, care a anunțat miercuri că va cere Curții Constituționale să declare neconstituțional Partidul ȘOR. Ministrul a mai spus că acest partid acționează împotriva suveranității și promovează interesele Rusiei.

„Consider că există suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității Partidului Șor. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (4) din Constituție, partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale. Prin toată activitatea sa de până acum, Partidul Șor a acționat împotriva principiilor statului de drept. Or, finanțarea ilegală în cazul acestui partid a fost confirmată de-a lungul timpului prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești (alegerile prezidențiale din 2016, alegerile locale în mun. Chișinău din 2018, alegerile parlamentare pe circumscripția Hâncești din 2020, alegerile locale în mun. Bălți din 2021). Din cauza finanțării ilegale, candidații acestui partid au fost excluși din cursele electorale. Observăm că, constatarea finanțărilor ilegale a avut loc în mod constant, aproape la fiecare scrutin electoral, indiferent cine era la guvernare în țară. Plus la aceasta, se cunoaște că instituțiile de drept investighează, prin prisma legislației penale, mai multe acțiuni privind finanțarea acestei formațiuni” a susținut miercuri oficialul moldovean, potrivit celor de la Digi24.

Zis și făcut

Acesta a mai precizat că va înainta în ziua următoare o sesizare la Curtea Constituțională prin care va solicita ca Partidul Șor să fie declarat neconstituțional, lucru care s-a și întâmplat.

„În sensul dat, am pregătit o sesizare la Curtea Constituțională prin care vom solicita declararea neconstituționalității Partidului Șor. Sesizarea va fi expediată la Guvern și sper că va fi aprobată la ședința de mâine a cabinetului de miniștri. La formularea sesizării s-a luat în considerație jurisprudența CtEDO și standardele Comisiei de la Veneția. Și este chiar o măsură ultima ratio, deoarece ei continuă și în prezent încălcarea legislației și nu există nicio circumstanță care ar indica asupra faptului că ar fi dispuși să revină pe făgașul legalității”, a mai transmis ministrul Justiției din Republica Moldova printr-un mesaj pe Facebook.