Infofinanciar > Info > Pârtiile de schi își așteaptă turiștii. Ce noi trasee vor fi deschise
Info

Pârtiile de schi își așteaptă turiștii. Ce noi trasee vor fi deschise

Pârtiile de schi își așteaptă turiștii. Ce noi trasee vor fi deschise
sursă foto: rasport.ro

Primăria Brașov a anunțat că de sâmbătă, turiștii vor putea schia și în partea inferioară a masivului Postăvarul. Un motiv din spatele deschiderii pârtiilor este vremea favorabilă. Temperaturile scăzute din ultima săptămână au ajutat la producerea de zăpadă artificială. Folosită pentru a amenaja pârtiile Drumul Roșu și Sulina.

Schiorii vor putea merge pe Drumul Roșu, cu ieșire pe Subteleferic sau pe pârtia 3D și apoi pe Drumul Albastru. Astfel, cei mai experimentați vor putea coborî pe pârtia Sulinar.

„A fost un efort fantastic să amenajăm şi să întreţinem pârtiile în această perioadă, mai ales că zăpada este artificială în cea mai mare parte. Deschiderea celor două pârtii este o veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Vorbim de o pârtie uşoară şi una dificilă” a spus primarul Allen Coliban, conform Digi24 .