Comandamentul NATO din Sibiu ar putea prelua conducerea sectorului de sud al Alianței, deoarece acesta ar urma să devină cartierul general al trupelor terestre din sudul continentului european. Până în momentul de față comandamentul din țara noastră a fost responsabil de securizarea corpului de sud-est.
Șefii de stat și de guverne din alianța politico-militară vor să opereze anumite modificări pentru ca NATO să poată facă față tuturor amenințărilor, în special celor venite din Rusia.
Șefii de stat și de guverne se vor întâlni în Lituania
Conform unei analize realizată de publicația germană Business Insider: „Se pare că NATO dorește să discute despre o nouă structură militară la întâlnirea șefilor de stat și de guvern ai alianței din 11 și 12 iulie 2023 în capitala Lituaniei, Vilnius. Scopul este de a conduce mai eficient cei aproximativ 3,3 milioane de soldați NATO în caz de urgență, de a simplifica structurile și de a reduce personalul care nu este necesar”.
NATO deține o structură de comandă permanentă cu militari din toate statele membre. Centrul de comandă al conducerii strategice se află în Belgia și în Statele Unite. Ambele au în subordine două forțe comune de comandă, cu bazele la Brunssum în Olanda și la Napoli, Italia.
Principala responsabilitate a structurilor constă în gestionarea operațiunilor militare. De asemenea, structura de Comandă include un centru de comandă a forțelor aeriene, în Germania, un centru pentru forțele terestre la Izmir, iar în Marea Britanie în Northwood deține un centru pentru forțele maritime.
Comandamentul din Sibiu va asigura securitatea flancului sudic
În momentul de față alianța plănuiește să înființeze două noi cartiere generale ale NATO care să deservească nordul respectiv sudul Europei. Sursa citată mai precizează că Germania a făcut campanie la nivel intern pentru ca orașul Munster să devină sediul nordic NATO, însă majoritatea celorlalte state preferă un oraș din Polonia, în timp ce comandamentul din Sibiu va fi responsabil de securitatea flancului sudic al Organizația Atlanticului de Nord.
Ceea ce este cu totul nou este faptul că va exista un alt cartier general separat pentru Forța Aliată de Reacție a NATO, de până la 30.000 de soldați, și anume la Mons. Acesta va fi condus de un general cu trei stele care nu a fost încă numit.
În esență și acest lucru poate fi o surpriză, cartierul general va fi chiar ceva mai mare din punct de vedere al personalului. Potrivit estimărilor interne, vor fi create aproximativ 3.000 de posturi suplimentare, potrivit Business Insider.de