Persoanele care găsesc bunuri au obligația de a le returna proprietarului în termen de 10 zile sau de a le înmâna autorităților, în cazul în care proprietarul nu poate fi identificat. Bunul găsit poate fi păstrat timp de șase luni, în acest interval poliția va afișa un anunț privind pierderea bunului atât la sediul lor, cât și pe pagina de internet.
Dacă un bun sau o sumă de bani sunt găsite într-un loc public, acestea trebuie predate Poliției într-un termen de trei zile, prin întocmirea unui proces-verbal. Poliția va afișa ulterior un anunț cu privire la bunul găsit, respectând astfel prevederile legale. Această măsură asigură publicitatea informațiilor legate de astfel de situații și reprezintă un instrument util pentru persoanele care și-au pierdut bunurile.
Cine este proprietar în cazul unui bun pierdut și găsit?
Persoanele care se află într-o astfel de situație trebuie să se prezinte la unitatea de poliție responsabilă cu gestionarea bunului găsit, în vederea revendicării acestuia.
Codul Civil face următoarele precizări cu privire la astfel de situații:
Art. 942 – Proprietatea bunului găsit
(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.
(2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.
Acesta are obligaţia de a păstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.
(3) Organul de poliţie va afişa la sediul său şi pe pagina de internet un anunţ privitor la pierderea bunului, cu menţionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.
Potrivit Art. 943 – Proprietatea asupra bunului găsit în loc public: „Dacă bunul a fost găsit într-un loc public, el va fi predat, pe bază de proces-verbal, persoanei care deţine un titlu, altul decât titlul de proprietate publică, asupra locului respectiv.
În termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut, această persoană este obligată să îl predea, pe bază de proces-verbal, organelor de poliţie din localitate.
În acelaşi termen, anunţul menţionat la art. 942 alin. (3) se va afişa la locul unde a fost găsit bunul”, se arată în Codul Civil.
Cum poți deveni proprietarul unui obiect pierdut
Există un singur mod legal prin care poți deveni proprietar de drept al unui obiect pierdut de altcineva. După predarea bunului găsit, acesta trebuie păstrat timp de şase luni, oferindu-se astfel proprietarului suficient timp să îl revendice. Dacă, după această perioadă, proprietarul nu se prezintă pentru a recupera bunul pierdut, acesta va fi considerat fără stăpân și va fi încredințat persoanei care l-a găsit, în baza unui proces-verbal, și nu celui care l-a păstrat în tot acest timp, scrie Antena 3 CNN.