Sunt multe exemple de companii care s-au extins în mai multe direcții activitățile, dar există unele care au făcut mișcări uimitoare, chiar direct opuse afacerii de bază.
De fapt, bine au făcut, căci acum există niște linii directoare după care muli oameni se gidează.
Un exemplu ar fi compania care face celebra bere irlandeză Guiness. Și, da, are legătură cu și mai celebra Carte a Recordurilor, adică Guiness World Book of Records. Această carte-enciclopedie a pornit de la o discuție în contradictoriu despre o micuță și drăgălașă pasăre.
Berea și recordurile
În 1951, directorul general al fabricii de bere Guinness, Hugh Beaver, a pus prinsoare cu un coleg el susținând că pasărea pe nume Ploier auriu (Golden Plover) este cea mai rapidă dintre cele care era legal să le vânezi. Denumirea de ploier vine din latină și se referă la ploaie, din pluvia, „ploaie”. Se credea că ploverii aurii se înghesuiau unul în altul atunci când ploaia era iminentă. Beaver a câștigat pariul și, mai târziu, el i-a cerut colegului său Christopher Chataway, angajat al Guinness, să întocmeacă o carte ușor de citit, cu toate recordurile mondiale înăuntru, astfel încât oamenii să aibă modalități de a rezolva cu ușurință disputele legate de diverse ciudățenii.
Apoi, Au dus această idee la diferite edituri și astfel s-a născut The Guinness Book Of Superlatives, care mai târziu a fost numită pur și simplu Guinness World Records. Peste 100 de milioane de exemplare ale diferitelor ediții au fost vândute de-a lungul anilor.
Anvelopele și gusturile fine
Michelin nu numai că vă spune care sunt cele mai tari locuri de luat masa din oraș, dar vă oferă și roțile pentru a ajunge acolo!
După 11 ani de succes în afacerea cu anvelope, frații Andre și Edouard Michelin au venit cu un plan grozav pentru a-i încuraja pe oameni să conducă mai mult cu mașina, creând ghiduri pentru hoteluri și destinații și dezvoltând un sistem de clasificare cu stele pentru restaurantele notabile.
Dacă un restaurant primea trei stele, merita să se facă un drum cu mașina. De atunci, Ghidul Michelin a căpătat o viață proprie, mulți bucătari de renume mondial luptându-se pentru a-și menține statutul obținut în ghid. Calificativul de trei stele este atât de prestigios încât inspectorii Michelin rămân complet anonimi pentru a avea o imagine reală a restaurantului și adesea au nevoie de mai multe vizite înainte de a decide asupra unui clasament. Începând din 2022, există doar 135 de restaurante de trei stele în lume.
Politica și bananele
Stanford Dole este cunoscut mi cu seamă pentru felul în care a preluat puterea în insulele Hawaii, înlăturând de pe tron pe ultimul monarh, regina Liliʻuokalani, și ocupând funcția de președinte al Republicii Hawaii până la anexarea acesteia de către Statele Unite, în 1898.
Între timp, vărul său, James Dole, își vedea de treabă pe insule, înființând compania Hawaiian Pineapple Company, care a cunoscut un succes major după anexare la SUA, deoarece produsele alimentare expediate pe continent nu mai erau taxate ca fiind de import.
Ulterior, compania a fost redenumită Dole Food Company și este în continuare unul dintre principalii furnizori de fructe în Statele Unite.
Clape și pedale
Corporația japoneză Yamaha a fost fondată inițial de Torakusu Yamaha, care a făcut bani din fabricarea de instrumente muzicale, în special a orgilor.
Cu toate acestea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aceștia au schimbat literalmente viteza și și-au reamenajat fabricile pentru a răspunde cerințelor efortului de război. După ce au descoperit că se pricepeau destul de bine și la producția de motociclete, au înființat Yamaha Motor Company.