Chiar dacă anumite familii nu câștigă foarte mult în România există cheltuieli care nu pot fi neglijate. Un procent de 90% din banii unui român se duc pe cumpărături de strictă necesitate, taxe și facturi.
În timp ce creșterea veniturilor întârzie să apară, cheltuielile românilor nu au stagnat, față de anul 2021 o familie a cheltuit cu aproape 20% mai mult în anul 2022. Potrivit INS, acest procent diferă de la o familie la alta. Cei care au venituri mai mici, șomerii și pensionarii în special, au fost cei mai afectați de creșterile înregistrate la alimentele de bază și facturile lunare. Acestor categorii de cetățeni nu le mai rămân venituri pentru sănătate, economii sau investiții.
De asemenea, din cauza acestor creșteri alarmante, din ce în ce mai multe familii cheltuie foarte mulți bani pe mâncare și sunt foarte atenți la ce pun coș.
Ce susțin românii
Într-un reportaj realizat pentru ȘtirileProTv cetățenii susțin despre această problemă că se descurcă fiecare cum poate, nu prea există rezolvare.
„Găsesc și multe reduse(produse). Este promoție la multe. Pe promoții, pentru că în rest sunt foarte scumpe celelalte. Am găsit mai ieftine și am luat de toate”, susține Elena Pantazie.
„Plănuim, facem meniul pe o săptămână și strict ce ne trebuie. Nu luăm excesiv. Aproape dublu plătesc pentru aceleași produse pe care le iau de fiecare dată”, susține Carmen Voica
Veniturile totale medii ale unei familii au fost anul trecut, în trimestrul al III-lea, de 6.668 de lei lunar, în creștere cu aproape 17 procente față de 2021.
În cazul pensionarilor, costurile suplimentare pentru un nivel de viață ca în 2021 sunt de peste 17 procente, iar în cel al familiilor de salariați cheltuielie sunt mai mari cu 15% față de anul anterior.
Cel mai puțin au resimțit scumpirile agricultorii care au cumpărat mai puține alimente.
Bugetul românilor
Un român alocă aproximativ 30% din buget, adică puțin peste 1.800 de lei. Ceea ce înseamnă că îi rămân foarte puțini bani pentru alte cheltuieli. Investițiile, de exemplu, reprezintă doar 1,2% , adică 70 de lei.
Dacă privim toate tipurile de cheltuieli, așa cum arată în graficul prezentat de INS și comparăm cu anul 2021, ne permitem tot mai puține lucruri. De exemplu, în 2022 am alocat mai puțini bani pentru băuturi alcoolice, nu am mai investit atât de mult în dotarea și întreținerea locuinței și ne-am îngrijit mai puțin de sănătate.
„Vedem din start că cetățenii români alocă mai mulți bani din coșul de cosum pentru alimente și pentru plata facturilor. Asta înseamnă că sumele de bani pentru alte lucruri sunt din ce în ce mai mici și vorbim de activități de recreere, vacanțe, hoteluri, restaurant și, de acolo, din ce în ce mai puțini bani pentru sănătătate și educație”, susține Radu Ciobanu, profesor de economie pentru ȘtirileProTv.