Constructorul unui bloc de 14 etaje prăbușit în Adana, în urma devastatorului cutremur din februarie 2023, a fost condamnat la 865 de ani de închisoare. În clădirea prăbușită și-au pierdut viața 96 de persoane.
Un tribunal din Turcia a dat sentința vineri. Hasan Alpargun a fost condamnat pentru că „a provocat moartea și rănirea mai multor persoane cu posibile intenții”, au spus oficialii instanței.
În urma cutremurului din februarie 2023, și-au pierdut viața 53.000 de oameni în Turcia și aproximativ 6.000 în Siria. Blocul prăbușit fusese construit în anul 1975. Clădirea distrusă de cutremurul de 7,8 grade avea 14 etaje, potrivit Știrilor PROTV.