Potrivit Reuters, Letonia a hotărât la începutul anului să ia mașinile conducătorilor aflați în stare de ebrietate. Odată cu depozitarea a sute de astfel de vehicule, guvernul a decis să le trimită către armata și spitalele din Ucraina.
În ultimele două luni, s-au confiscat 200 de mașini de la șoferii depistați cu o concentrație de alcool în sânge mai mare de 0,15%.
„Este foarte înfricoșător când realizezi câte mașini circulă cu șoferi beți”, a afirmat Reinis Poznaks, fondatorul ONG-ului cunoscut sub numele de Twitter Convoy, însărcinat de guvern să livreze vehiculele în Ucraina.
Conform declarațiilor lui Poznaks, loturile de mașini confiscate pe care Letonia a promis să le trimită în fiecare săptămână în Ucraina vor pune la încercare limitele acestei operațiuni, care se desfășoară pe bază de voluntariat.
„Nimeni nu se aștepta ca oamenii să conducă în stare de ebrietate atât de multe vehicule, nu le pot vinde la fel de repede pe cât beau oamenii. Așa că de aceea am venit cu ideea să le trimitem în Ucraina”, a declarat Poznaks.
1.200 de mașini au ajuns în Ucraina
În urma unui apel la donații pe Twitter, numit Twitter Convoy, aproximativ 1.200 de vehicule au fost deja trimise în Ucraina, la câteva zile după începerea invaziei Rusiei, pe data de 24 februarie anul trecut. Astfel, ONG-ul a reușit să strângă 2 milioane de euro pentru achiziționarea de vehicule, renovări și logistică în 2022. Ministrul de finanțe, Arvils Aseradens, a fost inspirat de succesul ONG-ului în renunțarea la încercările de a scoate vehiculele la licitație și a declarat: „Suntem pregătiți să facem practic orice pentru a sprijini ucrainenii”.
Miercuri, poliția a organizat o razie în care patru ofițeri au blocat o șosea din Riga pentru 30 de minute pentru a efectua verificări pentru alcool la fiecare șofer. Cu toate acestea, niciun șofer nu a fost depistat în stare de ebrietate, în ciuda faptului că anul trecut, pe drumurile din Letonia, au fost depistați 4.300 de șoferi cu nivelul de alcool din sânge peste limita legală, scrie Reuters.
Liderul Letoniei este în favoarea trimiterii de avioane de luptă pentru a sprijini Ucraina
Prim-ministrul leton Krisjanis Karins s-a pronunțat în favoarea furnizării de avioane de luptă Ucrainei, declarând pentru revista germană Der Spiegel: „Nu văd de ce Occidentul nu ar trebui să livreze avioane de vânătoare. Dacă ucrainenii au nevoie de avioane de vânătoare, ar trebui să le primească”.
Acesta a adăugat că „livrarea de avioane de luptă este doar o chestiune de timp”. Toate țările europene trebuie să își intensifice industriile de apărare, inclusiv Germania, a adăugat el. „Rusia produce 24 de ore pe zi. Au trecut la o economie de război”, a spus el. „Noi încă producem în mod pașnic”, citează Radio Free Europe.