În Germania, există posibilitatea de a opta pentru pensionarea parțială începând cu vârsta de 55 de ani, însă cu o reducere a cuantumului pensiei, care poate fi compensată prin continuarea activității în regim part-time.
Această opțiune presupune ca angajații să-și reducă timpul de lucru la jumătate și să intre în procesul de pensionare treptat.
Pensie de la 55 de ani
Pensionarea parțială implică o reducere a veniturilor. Salariul și contribuțiile la stat vor continua să fie plătite de către angajator, dar nu în proporție de 100%. De asemenea, la atingerea vârstei de limită (65 de ani), beneficiarii vor primi o pensie mai mică. Pentru a accesa pensionarea parțială în Germania, angajații pot consulta o asigurare de pensie. Precum Deutsche Rentenversicherung sau pot apela la un consilier de pensii pentru a evalua eligibilitatea lor.
Există câteva cerințe suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească cei interesați. „În primul rând, angajatul trebuie să aibă cel puțin 55 de ani”, afirmă avocatul Judith Kerschbaumer, de la Sindicatul „Verdi”, cel mai mare din țară. Apoi, acesta trebuie să fi avut un loc de muncă asigurabil obligatoriu timp de cel puțin 1080 de zile calendaristice (aproximativ trei ani) înainte de a începe procesul de pensionare parțială.
Pensionarea parțială nu reprezintă un drept automat, astfel încât angajatorul are posibilitatea să refuze cererea în acest sens. Contractele colective pot aduce angajaților beneficii semnificative prin negocieri cu sindicatul. În cazul în care angajatorul este de acord cu pensionarea parțială.
Pensionarea parțială poate fi realizată sub două forme
Pensia câștigată va consta în 50% din salariul anterior, la care se adaugă o sumă suplimentară. Conform legii, contribuția suplimentară trebuie să reprezinte cel puțin 20% din remunerația la pensie parțială. Este important de menționat că angajatul poate discuta și posibilitatea unei subvenții din partea angajatorului care să depășească 20%. „Angajatul poate negocia și o subvenție a angajatorului de peste 20%”, spune Schipp.
Există situații în care angajații pensionați parțial au obținut până la 90% din salariul lor inițial. În plus, angajatorul are obligația de a continua plățile către fondul de pensii, cel puțin 80% din valoarea anterioară, dar nu mai mult de 90%. Pensionarea parțială poate fi realizată sub două forme: modelul de distribuție egală și modelul bloc. În cazul distribuției egale, orele de lucru sunt imediat reduse la jumătate.
Salariul se înjumătățește, urmând să crească ulterior cu cel puțin 20%. Suma suplimentară este netă, fără taxe și impozite. În cazul modelului bloc, perioada până la vârsta de pensionare este împărțită în două părți egale. În prima fază, angajatul continuă să lucreze ca de obicei, iar în a doua fază nu mai lucrează deloc.
În acest model, salariul se reduce la 50% pe toată perioada, iar angajatorul trebuie să plătească suma suplimentară de cel puțin 20% din salariul redus, conform romaniatv.net.