Infofinanciar > Info > Cum se poate obține o pensie de 6.000 de lei? Banii se dau din septembrie
Info

Cum se poate obține o pensie de 6.000 de lei? Banii se dau din septembrie

Pensii sistate de la plată pentru două luni
sursă foto: arhiva companiei

De la data de 1 septembrie a acestui an, adică peste doar câteva zile, va intra în vigoare noua Lege a Pensiilor. Seniorii din țara noastră se vor bucura de bani în plus după recalcularea pensiilor.

În medie, pensiile românilor vor crește cu un procent de 40%. Iar seniorii care au reușit să obțină de-a lungul timpului suficiente puncte de contributivitate, dar au și mulți ani la vechimea de muncă, pot spera acum la o creștere chiar mai mare de atât.

Unii pensionari vor putea primi o pensie cu până la 50% mai mare, o sumă suplimentară considerabilă. Este exemplul, astfel, cazul unei persoane care a ieșit la pensie la vârsta de 63 de ani în urmă cu 14 ani, când suma primită era de .600 de lei. De menționat că în acest caz pensionarul a acumulat un punctaj mediu de 2.

În acest fel, cum punctul de pensie ajunge la valoarea de 2.054 de lei, această persoană obține azi o pensie de 4.100 de lei. În plus, pensionarul acesta are acumulate 63 de puncte de contributivitate, un număr destul de mare. În acest fel, pensia acestuia va crește cu 50% și va ajunge la valoarea de 6.000 de lei, scrie romaniatv.net.