Infofinanciar > Info > Pensii de peste 23.000 de lei pe lună! De unde vin banii
Info

Pensii de peste 23.000 de lei pe lună! De unde vin banii

Pensii de peste 23.000 de lei pe lună! De unde vin banii
sursa foto: arhiva companiei

Un cetățean român, beneficiar al unei pensii speciale, încasează lunar echivalentul a cât primește un senior cu indemnizația minimă socială într-un interval de un an și jumătate. Distincția semnificativă în nivelul veniturilor subliniază discrepanțele marcante din sistemul de pensii.

În luna februarie 2024, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a atins 11.053 de persoane. Este vorba despre o  creștere de 167 comparativ cu luna anterioară, conform datelor CNPP. Cei mai mulți beneficiari (5.522) se încadrează în prevederile Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor.

Pentru această categorie, s-a înregistrat cea mai mare pensie medie de serviciu, ajungând la 23.180 de lei lunar. Din această sumă, 20.564 de lei sunt suportați de bugetul de stat și 6.551 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, 744 de persoane au beneficiat de prevederile Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României. Pensia medie pentru această categorie este de 6.642 de lei.

Alte categorii de beneficiari sunt parlamentarii. Este vorba despre 781 persoane, cu o pensie medie de 5.726 de lei. De asemenea, și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România primește pensie specială. Mai precis, 1.374 de pensionari cu o  pensie medie de 12.925 de lei.

Pensii de serviciu au fost acordate și pentru 610 persoane de la Curtea de Conturi, cu o medie de 9.704 lei, și pentru 2.022 de pensionari conform Legii 130/2015 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor, cu o pensie medie de 5.908 lei, potrivit Antena3.