De joi de dimineațǎ, 9 ianuarie, poștașii din România au început procesul de livrare a pensiilor valabile pentru luna ianuarie a anului în curs. De menționat cǎ pensionarii din țara noastrǎ care au ales să încaseze banii prin intermediul unui cont bancar vor primi banii pe parcursul zilei de vineri, 10 ianuarie.
Anunțul a fost făcut de către Daniel Baciu, directorul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Oficialul a fost recent prezent în cadrul unei emisiuni la Antena 3 CNN. „Azi de dimineață poșta achită pensiile către pensionari la mandat poștal, mâine vor intra toate pensiile în conturile celor care au optat pentru această formă de plată”, a mai spus Daniel Baciu.
Pensiile pentru ianuarie
Pe mai departe, directorul de la Casa Naționale de Pensii Publice a specificat faptul că mica recalculare a pensiilor, proces de care beneficiazǎ un milion de seniori, va avea loc, asta chiar dacǎ pensiile au fost pentru moment înghețate. „Nu are nici legătură. Mica recalculare este prevăzută de noua lege a pensiilor, este vorba despre acele venituri cu caracter nepermanent, care pe vechea lege nu erau luate în calculul pensiei.
Pentru aceste venituri s-au plătit contribuții la bugetul de stat, ele respectă principiul contributivității. Aici mă refer la acordul global, unde există o creștere substanțială de pensii, dacă acest acord global a fost acordat timp de mai multă vreme”, a adăugat apoi Daniel Baciu.
Mica recalculare
În acest sens, oficialul de la CNPP a vorbit despre despre prime, despre sporuri și s-a referit și la orele suplimentare pe care le-au primit pensionarii pe vremea când erau în câmpul muncii. Existǎ cazuri în care acestea nu au fost luate în considerare la calculul pensiilor. Pentru acei pensionari care au atașat documentele necesare deja la dosarele lor de pensie, mica recalculare va fi realizatǎ din oficiu.
„Acele adeverințe care sunt în interiorul dosarelor depuse de pensionari, pentru ei vom acorda aceste drepturi din oficiu începând cu data de 1 septembrie. Iar restul pensionarilor care vor să aducă aceste adeverințe nu au un termen limitat, oricând pot să le aducă la ghișeele caselor de pensii din județul de domiciliu, iar drepturile le vor fi acordate începând cu luna următoare depunerii actelor”, a explicat directorul Casei Naționale de Pensii. Daniel Baciu a specificat în continuare că „cel mai probabil” deciziile vor fi emise în luna ianuarie.
Aplicația care îți arată ce pensie ai
Tot recent, oficialul de la Casa de Pensii a vorbit despre aplicația dezvoltată de instituție. Aceasta va fi pusă în funcțiune ca un simulator pentru pensie. De menționat cǎ aceastǎ aplicație va fi valabilǎ abia la sfârșitul lui 2025 sau începutul lui 2026. Concomitent, va fi gata și aplicația „e-Talon”. aceasta din urmǎ va fi folositǎ cu scopul de a genera automat cuponul lunar de pensie în format electronic.
Directorul de la Casa Naționalǎ de Pensii spune cǎ problemele la soft care generează deciziile de pensionare au fost deja rezolvate. Acesta a spus cǎ au fost emise pânǎ la 40 de mii de decizii până la momentul de fațǎ, pentru lunile septembrie și octombrie, scrie stiripesurse.ro.