Infofinanciar > Info > Pensiile din luna iunie. Data la care seniorii își vor primi banii de la stat
Info

Pensiile din luna iunie. Data la care seniorii își vor primi banii de la stat

Pensiile din luna iunie. Data la care seniorii își vor primi banii de la stat
sursa foto: arhivă

Peste 2,5 milioane de români vor primi bani prin voucherele de alimente. În luna iunie, mulți pensionari din România vor beneficia de o nouă tranșă de bani, pe lângă pensia lor. Aproximativ 2,6 milioane de români, beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente, vor primi 250 de lei.

Printre beneficiarii acestui sprijin se numără persoanele cu grad de handicap, cei cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 de lei și pensionarii din sistemul public de pensii.

Beneficiarii sprijinului acordat de Guvernul României sunt: persoanele, copii și adulți, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare proprii mai mici sau egale cu 2.000 de lei; familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei;

Printre persoanele vizate se numără și familiile monoparentale, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei; familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor speciale, cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 de lei; persoanele fără adăpost, conform reglementărilor legale în vigoare.

Această inițiativă vine ca un sprijin semnificativ pentru categoriile vulnerabile din România, contribuind la îmbunătățirea condițiilor lor de viață.

Pensiile în luna iunie

Pensionarii din România vor trebui să aștepte mai mult în luna iunie pentru a primi pensiile. Vestea bună este că vor primi mai mulți bani. În luna mai pensiile au fost virate mai devreme din cauza sărbătorilor de Paște. În iunie se revine la calendarul obișnuit.

În luna mai, pensiile au fost livrate pe card și de Poșta Română în primele trei zile ale lunii. În iunie, însă, pensionarii vor primi banii conform programului standard. Sistemul de pensii publice din România funcționează în baza Legii 360/2023.

Data la care intră pensiile luna următoare

Pensiile care intră pe card vor fi alocate în data de 12 iunie 2024, conform Casei Naționale de Pensii. Fiind o zi de miercuri și fără sărbători legale, nu vor exista întârzieri la plata pensiilor pe card.

Luna trecută, datorită Paștelui, pensionarii au primit pensiile pe card începând cu 3 mai, o excepție de la regulamentul obișnuit.

Când ajung pensiile prin Poșta Română

Pensiile livrate prin Poșta Română pentru luna iunie 2024 vor fi distribuite între 1 și 15 iunie, la domiciliul beneficiarilor. Pentru pensionarii care nu sunt găsiți la domiciliu, drepturile bănești și documentele de plată pot fi ridicate de la ghișeele poștale. Termenul este de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se vor întoarce la casa teritorială de pensii. Pot fi solicitate, apoi pentru reordonanțare la plată.

Astfel, pensionarii trebuie să se pregătească pentru un interval de așteptare mai lung în iunie, dar pot fi siguri că își vor primi banii conform calendarului stabilit, potrivit Știripesurse.ro