Infofinanciar > Info > Pensii mai mari de la 1 octombrie! Guvernul e generos
Info

Pensii mai mari de la 1 octombrie! Guvernul e generos

Firmele pot depune cereri de finanțare de pe 8 aprilie
sursă foto: arhiva companiei
De la 1 octombrie, unii pensionari vor primi bani în plus. De menționat că pensiile din România au fost majorate de la 1 septembrie, în urma recalculării, printr-o lege nouă.
Însă, o parte dintre seniori vor încasa bani în plus şi în luna octombrie. În acest caz, este vorba despre acei pensionari ale căror venituri sunt între 2.000 şi 3.000 de lei. Căci, de luna viitoare, acestea nu vor mai fi impozitate. În plus, mai există încă o altă categorie de seniori ce vor beneficia de noile reguli. Numărul acestora este în jur de aproximativ 170.000.
Despre pensionarii din armată şi poliţie este vorba. Pentru ei, legea a fost modificată în special săptămâna aceasta. Astfel, şi ei vor beneficia de luna viitoare de creşterea pragului de impozitare.

Mai precis, cei din armată şi poliţie vor fi supuşi grilei de impozitare. Grilă la care se aliniază şi ceilalţi pensionari. Potrivit celor prevăzute acum, pensiile sub 3.000 lei vor fi scutite de impozit. De asemenea, pentru pensiile între 3.0001 lei şi 3.500 se reţine un impozit de 50 de lei, scrie romaniatv.net.