Infofinanciar > Info > Pensiile au fost recalculate. Se încheie contractele de asigurare socială în România
Info

Pensiile au fost recalculate. Se încheie contractele de asigurare socială în România

Dar din suflet pentru seniori
Sursă: Ziarul din Muscel

Pentru a atinge obiectivul propus în cadrul PNRR de revizuire a dosarelor de pensii, Ministerul Muncii sugerează extinderea cu încă un an a procesului de ocupare prin concurs a celor 1.000 de posturi suplimentare (funcții contractuale) din cadrul caselor de pensii.

În lumina efortului de reevaluare cât mai promptă a peste cinci milioane de pensii din România, în conformitate cu OUG nr. 90/2021, s-a fost adoptată inițial măsura de a adăuga 1.000 de posturi temporare în cadrul caselor județene de pensii.

Procesul nu s-a încheiat în 2023

Acest proces trebuia să se încheie inițial la sfârșitul anului 2022, însă legea a fost ulterior modificată prin adoptarea unei legi, prelungindu-se astfel concursul pentru suplimentarea posturilor până la data de 31 august 2023.

În prezent, Ministerul Muncii propune prin intermediul unui proiect de Ordonanță de Urgență ca, în vederea desfășurării eficiente a activităților de recalculare a pensiilor, termenul limită pentru ocuparea funcțiilor contractuale să fie extins până la 31 august 2024.

Aceste activități constau în:

a) determinarea stagiilor de cotizare și a numărului de puncte pentru perioadele de vechime în muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, în baza informațiilor existente în arhiva electronică, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

b) Emiterea deciziilor de pensii în sistem centralizat și transmiterea acestora către casele teritoriale de pensii în vederea verificării, îndosarierii, împlicuirii și transmiterii către pensionari.

c) Recalcularea dosarelor de pensii provenite din vechiul sistem al agricultorilor , prin determinarea numărului de puncte conform noii formule de calcul a pensiilor, emiterea și transmiterea deciziilor de pensii către pensionari.

Sunt trei etape de admitere

Ocuparea posturilor se va face exact ca până acum, conform prevederilor din OUG 90/2021 – prin concurs, organizat în trei etape, respectiv selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă (care constă în rezolvarea unui test grilă) și un interviu.

,, În conformitate cu prevederile OUG nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, persoanele care nu au calitatea de pensionari, pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă din sistemul public, pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare.

Contractul de asigurare poate fi încheiat pentru perioade în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei. Până la data prezentă la nivelul Casei Judeţene de Pensii Arad au încheiat contracte de asigurare un număr de 589 de persoane, iar dintre acestea un număr de 86 de persoane mai au de achitat una sau mai multe tranşe din contractul de asigurare încheiat cu Casa Judeţeană de Pensii Arad”, spune un comunicat de presă din data de 7 august 2023, conform avocatnet.ro.