Infofinanciar > Info > Pensiile vor întârzia în luna decembrie. Anunțul șefului Casei de Pensii pentru seniori
Info

Pensiile vor întârzia în luna decembrie. Anunțul șefului Casei de Pensii pentru seniori

Seniorii stau ca pe ace! Azi o să afle dacă primesc pensia la timp.
Sursa foto Arhiva companiei

Au venit veștile proaste pentru pensionari. Anunțul a fost făcut de șeful Casei de Pensii Publice, Daniel Baciu. Pensionarii vor primi veniturile cu câteva zile întârziere. Acest lucru se întâmplă din cauza zilelor libere de la finele acestei luni și începutul lunii decembrie.

Întârzierea nu se va produce din cauza lipsei banilor, așa cum s-a speculat. Totuși, seniorii își vor primi pensiile înainte de sărbători.

Pensii întârziate în decembrie

„Fac o precizare foarte importantă. Aceea că avem banii de pensii. Am auzit zvonuri în piață că avem probleme cu banii, ceea ce nu este deloc adevărat. Poate unele ministere au, dar nu și Casa Națională de Pensii Publice. Lumea trebuie să știe că există bani și că vor primi pensiile la timp înainte de sărbători, așa cum le-au primit și înainte de Paști, de Revelion, de Sfântul Dumitru sau mai știu eu când. Nu se pune problema să ajungem în imposibilitatea de a le mai plăti”, a transmis șeful Casei Naționale de Pensii.

Minivacanța de 1 decembrie va afecta activitatea persoanelor ce lucrează la stat, inclusiv a celor ce lucrează în cadrul Casei Naționale de Pensii. Angajații vor reveni din nou la muncă pe data de 4 decembrie.

Daniel Baciu a asigurat pensionarii României că banii vor ajunge înainte de Crăciun. Acest lucru va fi unul extrem de bun deoarece seniorii își pot achita facturile și își pot face cumpărăturile pentru masa de sărbători. După această minivacanță de 1 decembrie, activitatea postașilor va fi una mult mai intensă. Aceștia trebuie să ajungă la toții pensionarii, conform mediaflux.ro.

Când intră banii pe cardurile seniorilor?

Oficialul de la Casa Națională de Pensii a transmis faptul că viramentele de bani către Poșta Română sau către bănci se vor face începând cu 20 decembrie. Astfel, inclusiv cei care primesc pensia pe card vor avea întârzieri. În România, există aproximativ 2,5 milioane de pensionari ce primesc pensia direct pe card și nu prin intermediul poștașului.

„În primul rând trebuie sa precizez că noi facem viramentele de bani către Poșta Română și alte bănci începând din 20 noiembrie. Faptul că vor exista câteva zile libere la finele lui noiembrie și început de decembrie nu ne afectează, fiindcă noi asiguram fluxul normal. Sigur, va exista o presiune pe poștași care vor trebui să ajungă și în Munții Apuseni, și la cota 2.000, și la etajul zece al unui bloc din cine știe ce oraș. Dar o vor face, așa cum au mai făcut-o. Însă, fac precizarea foarte importantă, că avem banii de pensii”, a transmis Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice.