Infofinanciar > Info > Pensiile românilor, în pericol! BRD vrea să părăsească piața din România
Info

Pensiile românilor, în pericol! BRD vrea să părăsească piața din România

Bancă BRD, Sursă foto: iDevice
Sursă foto: iDevice

Fondul pensiilor private obligatorii (pilon II) ale românilor, BRD Pensii, vrea să părăsească piața din România în următoarea perioadă. Anunțul a fost deja făcut către o parte din angajați.

Evoluția BRD Pensii, având în vedere randamentele obținute din plasamente, este cea mai slabă din sistem. De asemenea, indicatorul care evidențiază performanța acestui fond, Media Valorii Unitare a Activului Net (VUAN), se plasa la data de 13 decembrie la aproximativ 27,3 puncte, în timp ce BRD indica un VUAN de numai 23,1 puncte.

Totodată, veniturile înregistrate de BRD Pensii din comisioane ale administratorului sunt mici. Fondul s-a aflat în deficit în aproape toți cei 14 ani de la înființarea sistemului de pensii private.

Fraudă la BRD Pensii

Luând în calcul toți acești factori, acționarul, grupul Societe Generale, prin banca BRD, a luat decizia de a ieși din piața pensiilor private din România. Însă, în spatele acestei decizii, pe lângă motivele enumerate anterior, s-ar mai afla frauda comisă de fostul director al BRD Pensii, pe care francezii au fost nevoiți să o acopere prin aport de capital, scrie România TV.

„În ceea ce privește frauda, activitatea SAFPP se desfășoară în mod normal, iar deținerile participanților la fondurile de pensii Pilon 2 și 3, administrate de SAFPP, precum și activele acestora, care sunt păstrate la o bancă depozitară și sunt separate prin lege de fondurile proprii ale administratorului, se află în completă siguranță și nu au fost afectate în niciun fel de situația menționată. Reiterăm faptul că neregulile constatate nu au vizat activitatea desfășurată de SAFPP în legătură cu administrarea fondurilor de pensii private. Interesele participanților și activele fondurilor, care au fost și sunt separate, potrivit legii, de activele administratorului, nu au fost afectate. Societatea a luat măsuri corective și au fost implementate acțiuni importante, precum: Majorarea capitalului cu 20 de milioane de lei, în vederea asigurării lichidității și capitalizării companiei, linie de credit de 4 milioane de lei pusă la dispoziție de către acționarul BRD Groupe Societe Generale (rambursată recent), un plan de remediere pe trei luni, desfășurat în perioada iulie – septembrie, care a presupus implementarea unor noi controale, redefinirea proceselor operaționale din cadrul departamentelor, reorganizarea echipelor și o mai bună guvernanță”, a susținut Raluca Morar, director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.

În ceea ce privește părăsirea României, reprezentanții BRD Pensii au decis să nu comenteze acest aspect.

Activitatea va fi preluată de FGDSPP

Potrivit legii, în cazul în care apar probleme la unul dintre fondurile de pensii private obligatorii din sistem, activitatea acestuia va fi preluată temporar de Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP).

„Se introduce posibilitaea ca, în cazul declanșării de administrare specială, ASF să poată desemna Fondul de Garntare a Drepturilor din Sistemul Pensii drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private, în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens”, scrie în nota de fundamentare a OUG cu privire la modificarea legii pensiilor private.