Infofinanciar > Info > Pensiile seniorilor vor crește! Milioane de cetățeni vor încasa venituri mai mari
Info

Pensiile seniorilor vor crește! Milioane de cetățeni vor încasa venituri mai mari

Pensiile seniorilor vor crește! Milioane de cetățeni vor încasa venituri mai mari
Sursa foto: evz.ro

Aproximativ 8 milioane de persoane vor încasa sume mai mari lunar, sub formă de pensie privată. Astfel, în țara noastră, toții românii cu vârste de până în 35 de ani care se angajează pentru prima dată, sunt obligați să cotizeze cu 3,75 de procente din salariu la fondul de pensii administrat în mod privat. 

Cât au ajuns să valoreze conturile românilor 

Potrivit datelor analizate de către autoritatea de Supraveghere Financiară, valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) a atins cota de 28,3 lei în data de 20 aprilie, cu aproape 5 procente mai mult decât la începutul anului 2023. 

VUAN a ajuns să fie indicatorul care arată cât valorează conturile a celor 8,6 milioane de români care cotizează obligatoriu în sistemul de pensii administrate privat.  

Valoarea conturilor deținute de către plătitorii Pilonului II de pensii a crescut și el, iar în medie această creștere a fost înregistrată la aproximativ 5 procente. 

De asemenea, potrivit datelor oferite de ASF, față de aceeași dată a anului trecut, s-a înregistrat o creștere de 4,5 procente. Mai mult decât atât, această creștere semnifică un semn foarte bun pentru pensii, în condițiile în care anul 2022 fusese primul an în care s-au înregistrat randamente negative.  

Punctul cel mai negru pentru pensiile private a fost înregistrat în toamna anului precedent, unde a putut fi observată o scădere de 10 procente. 

Cine administrează fondul de pensii private 

Pilonul II de pensii, sau „pensiile private obligatorii”, așa cum mai sunt cunoscute de către populație, se caracterizează prin direcționarea obligatorie a unui procent din venitul încasat lunar către fondurile de pensii administrate privat. 

Astfel, în fiecare lună, la încasarea salariului, din partea brută 3,75% se transmite către administratorii de pensie obligatorie privată. 

În țara noastră există, în acest moment, un număr de șapte administratori care se ocupă cu încasarea și gestionarea Pilonului II de pensie. NN este administratorul care se ocupă cu numărul cel mai mare de cotizanți din România, ajungând să administreze pensiile private obligatorii a peste 2 milioane de cotizanți. 

Pe locul doi, din punct de vedere al numărului de clienți, este Alliantz Țiriac, care gestionează fondul de pensii AZT Viitorul tău, cu un număr de aproximativ 1,6 milioane de dosare, potrivit Click!.

Compania Metropolitan Life se situează pe locul trei din punct de vedre al administrării unui număr important de pensii private, și se ocupă de fondul cu același nume la care aproximativ 1,1 milioane de români cotizează lunar. 

Acești trei giganți ai administrării pensiilor ce provin din Pilonul Ii de pensii private sunt urmați de către companiile Aegon, care administrează fondul Vital, cu 1 milion de beneficiari, Generali, c are se ocupă de fondul Aripi, fondul BCR administrat de banca cu același nume și BRD care administrează fondul BRD Pensii.