În România există dezacorduri cu privire la propunerea de a crește vârsta de pensionare voluntară la 70 de ani, iar guvernul susține că va oferi beneficii pentru cetățeni. Partidul Național Liberal are un proiect de lege inițiat de fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, care vizează această măsură.
Pe de o parte, PNL a propus un proiect de lege care ar crește vârsta de pensionare, voluntar, la 70 de ani, cu argumentul că vin cu beneficii pentru români. Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, este una dintre persoanele care susține această inițiativă.
Social-democrații se opun propunerii de lege
Pe de altă parte, PSD se opune acestei măsuri și consideră că ar trebui să avem o dezbatere mai largă înainte de a lua o astfel de decizie, pentru a evita îngrijorările românilor. Cu toate acestea, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Guvernul a afirmat că va susține creșterea vârstei de pensionare, voluntar, până la 70 de ani, oferind facilități fiscale pentru cei care aleg să muncească mai mult. Cu toate acestea, speranța de viață în România este de doar 72-73 de ani, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la capacitatea românilor de a munci până la această vârstă.
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), există un obiectiv important: să se implementeze în România o vârstă facultativă de pensionare, stabilită la 70 de ani. Această măsură face parte din angajamentul asumat de România în ceea ce privește reformele structurale necesare pentru modernizarea și creșterea economică a țării.
Ce propune legea vârstei de pensionare la 70 de ani
Actul normativ în care se precizează această propunere sună în felul următor: „Art. 1 (1) Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Documentul prevede că în situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) își exercită opțiunea pentru continuarea activității, se suspendă plata pensiei începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării opțiunii”.
Beneficiile pensionării târzii, conform guvernanților
Ministrul Investițiilor și Proiectelor europene, Marcel Boloș, a explicat miercuri, la Antena 3 CNN, la ce fiscalităţi fiscale se gândesc guvernanţii pentru românii care vor să muncească până la 70 de ani.
Într-adevăr, avem cele două lucruri precizate în planul național de redresare și reziliență. Primul este cel referitor la egalizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei. Anul până la care trebuie să ducem la bun sfârșit acest lucru este anul 2035 și, pe de altă parte, avem sistemul de facilității care se referă la sistemul public de pensii şi este opțional pentru cei care, deși au îndeplinit vârsta de pensionare de 65 de ani, hotărăsc să rămână pe piața muncii până la 70 de ani.
Acum încă nu este definit acest sistem de facilități, dar țări precum Polonia au astfel de facilități în care se oferă procente sau, la noi, valori ale punctului de pensie suplimentar, dacă rămân în activitate o perioadă de timp și este prevăzut pe trepte acest sistem.
Decizia este a fiecăruia dintre cei vizați, dacă optează sau nu să rămână activi pe piața muncii. Toate statele membre ale Uniunii Europene au același tip de problemă, cu volumul de cheltuieli destul de mare pentru sistemele publice de pensii și, din păcate, cu numărul redus al celor care sunt activi pe piața muncii și susțin cu resurse sistemele publice de pensii.
Nu întâmplător Comisia Europeană a stabilit condiții de sustenabilitate pentru noi, în planul național de redresare și reziliență, încât să avem siguranța că putem finanța pe termen lung cheltuielile. Este limpede trecut în planul național de redresare și reziliență, Guvernul va decide și coaliția dacă aceste lucruri vor fi puse în aplicare și vor intra în vigoare.
Și, desigur, aici trebuie să fim conștienți în același timp că orice reformă pe care nu o ducem la bun sfârșit ne poate costa sute de milioane de euro. Este o decizie a Guvernului și a coaliției în ce privește implementarea acestor lucruri, care sunt clar precizate în PNRR”, a transmis Marcel Boloş, miercuri, la Antena 3 CNN.
Se va pensiona Marcel Boloș la 70 de ani?
În acest context, ministrul MIPE a fost întrebat dacă el va alege să muncească până la 70 de ani. „Vă dați seama că o persoană la 70 de ani nu mai are capacitatea de muncă, așa cum avem la 50 de ani, 55 de ani, 60 de ani.
E limpede că fiecare la o anumită vârstă biologică nu mai poate să facă față și deciziile acestea, mai ales care țin de zona facultativă, le ia fiecare în funcție de puterea de muncă pe care o are.
Nu, nu (nu ar munci până la 70 de ani – n.r.). Până la 65 de ani, vârsta standard de pensionare care este obligatorie. În rest, nu cred că este de bun augur să avem activitate până la 70 de ani, că nu mai avem capacitate de muncă deplină până la vârsta de 70 de ani, mai ales că speranța medie de viață nu este atât de mare în România ca și în alte state membre ale Uniunii Europene și vrem și noi să ne bucurăm de anii pe care-i petrecem la pensie”, a încheiat Boloş.