Infofinanciar > Info > Vești bune pentru viitorii pensionari. Pilonul II asigură cele mai bune randamente
Info

Vești bune pentru viitorii pensionari. Pilonul II asigură cele mai bune randamente

Pilon III pensii private (sursă foto: playtech.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 4,75%, conform OUG nr. 23/2022. Peste 7 milioane de români au contribuit până în prezent la Pilonul II de pensii private.

Conform prevederilor legale, participarea la Pilonul II este obligatorie, pe când în cadrul Pilonului III este facultativă. Pentru Pilonul II contribuţia este colectată direct din contribuţia individuală de asigurări sociale.

George Mot, fondatorul portalului Desprepensiiprivate.ro, a realizat o analiză comparativă a randamentelor obținute din Pilonul II. Mot le-a comparat cu alte investiții: în euro, dolari, aur, depozite bancare sau bursa de valori

„Poate o investiție să-ți aducă un profit mai mare, în condițiile în care randamentul este inferior altor forme de investire? Pare un paradox, dar nu este. Iar explicația este destul de simplă. În primul rând hai să ne uităm la evoluția EUR, USD, aurului, indicelui bursier BET și a Pilonului II pentru o perioadă de 14 ani.“, explică specialistul citat.

Cea mai rentabilă investiție

Potrivit acestuia, în perioada 2009-2023, euro a crescut cu 18%. În aceeași perioadă, dolarul s-a apreciat cu 53%, gramul de aur are un plus de 186%. Indicele BET a crescut cu 228%. „În același timp, fondurile de pensii private Pilon 2 au o creștere cuprinsă între 138% și 174%“, arată Mot.

Conform datelor prezentate, cu +228%, indicele BET oferă cel mai mare randament. A doua investiție din punct de vedere al creșterii este cea în aur. Cu toate acestea, acestea nu sunt investițiile care aduc și cel mai mare profit, ci Pilonul II.

Avantajul este scutirea de taxe. Pilonul II beneficiază de regimul fiscal EET, adică sunt sume investite exceptate de la taxare. Și rezultatul investițional este exceptat de la taxare și plata taxată.

Exemple concrete

Conform sursei citate, la un salariu brut de 10.000 lei și o cotă de contribuție de 4,75% aferentă Pilonului II suma investită direct este 475 lei. Această sumă nu este însă taxată.

„Dar, în cazul oricărei alte investiții nu ai acest avantaj. Suma disponibilă pentru investiții după ce s-au reținut CAS, CASS și impozit este, de fapt, 278 lei”, susține expertul în pensii private.

Potrivit acestuia, chiar înainte de a face prima investiție, beneficiezi deja de un plus de 70%. Și asta înainte să începi să investești măcar cei 475 lei în Pilonul II.

Care sunt rezultatele pentru Pilonul II

„Dacă am fi investit banii în euro, am fi avut acum 51.000 lei. Iar în dolari am fi strâns 55.000 lei. Plasarea sumelor investite în depozite bancare ne-ar fi ajutat să ajungem la 58.000 lei, iar investiția în aur la 80.000 lei. Investiției în indicele BET ne-ar fi adus suma de 99 mii lei. Dar, în Pilonul II am adunat sume cuprinse între 117 mii și 127 mii lei. Adică sume ce depășesc cel mai performant competitor de astăzi, indicele BET cu până la 27%. Și până la urmă ce contează? Să te poți lăuda cu un randament mai mare sau să rămâi cu mai mulți bani în buzunar?”, precizează George Mot.

Conform acestuia, în cazul Pilonului II, suma pe care un contribuabil o investește lunar nu provine din economiile sale personale. Aceasta este direcționată din taxele pe care le plătești către stat. Astfel, salariul său net nu este afectat deloc de această contribuție, conform 1asig.