Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că unii pensionari vor beneficia de o creștere suplimentară de 80% la recalcularea pensiilor care va avea loc în septembrie.
Ea a menționat că deciziile referitoare la recalcularea pensiilor vor fi comunicate către beneficiari începând cu luna viitoare. Astfel, pensionarii vor primi informații clare și actualizate cu privire la nivelul pensiilor lor în urma procesului de recalculare.
Pensionarii se vor bucura de creșteri considerabile
Deciziile de recalculare vor ajunge la pensionari. Estimările noastre cu privire la calendar sunt că acestea vor începe efectiv să ajungă la pensionari începând cu finalul lunii mai. Cu precădere preponderent în lunile iunie-august, adică înainte de luna septembrie. Septembrie este al doilea moment majorării pensiilor.
Primul a fost 1 ianuarie, când am avut majorarea cu 13,8%. Adică o creștere a punctului de pensie de la 1.785 lei la 2032. Al doilea moment important este luna septembrie. Când românii își vor primi pensiile recalculate. Peste 3 milioane de români vor beneficia de pensii mai mari, după estimările colegilor noștri de la Casa de Pensii.
Cu privire la adeverințele care trebuie depuse. Colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice spun că o parte semnificativă a pensionarilor au deja aceste documente în sistem și acestea au fost deja digitalizate în cadrul proiectului procesului de reevaluare a dosarelor”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Unii pensionari o să primească 80% în plus
,,În indemnizația minimă socială sunt peste 1,2 de milioane de români. În această zonă avem atât români care au lucrat stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar și români care au lucrat poate 35 de ani sau peste 35 de ani pe salariul minim pe economie sau români care au intrat în această zonă a indemnizației minime sociale din cauza unui accident de muncă și au în acest moment o pensie de invaliditate.
În cazul acestor români, cei care au avut peste 35 de ani de muncă cu venitul minim pe economie, vor avea o creștere semnificativă a pensiilor.
Simulările pe care le-au făcut cei de la Casa Națională de Pensii indicau că având ca referențial venitul, indemnizaţia minimă socială din 2023, cu cât va primi pensionarul în septembrie 2024, vom avea și creșteri de 80% ale acestor venituri.
În bani, înseamnă mai puțin de 1.000 lei. Acele simulări indicau o diferență de la 1125 de lei la 1.960 lei aproximativ. Important este ca fiecare pensionar să știe că absolut toate veniturile contributive vor fi luate în calcul după noua lege. Că răsplătim munca și educația, și că dacă ai muncit mai mult de 25 de ani vei beneficia de puncte de stabilitate.
În noua lege a pensiilor, principalul obiectiv pe care l-am avut. Specialiștii noștri spun că am și reușit. Este acela că pentru muncă și contribuții egale vei primi aceeași pensie”, a continuat ministrul Bucura Oprescu, conform antena3.ro.