Infofinanciar > Info > Pensionarii își pot dubla veniturile. Ce document trebuie să depună
Info

Pensionarii își pot dubla veniturile. Ce document trebuie să depună

Pensionarii își pot dubla veniturile. Ce document trebuie să depună
Sursa foto Arhiva companiei

Pensionarii așteaptă cu nerăbdare luna septembrie a acestui an. Atunci, aceștia se vor bucura de venituri mai mari din partea statului român. Atunci va avea loc marea recalculare a pensiilor, moment ce le poate aduce majorări și de 80% la venit.

Trebuie menționat faptul că formula de calcul ce se aplică în cazul recalculării schimbă taloanele de pensie. Aceasta se bazează pe punctele pe care pensionarii le dobândesc având în vedere anii în câmpul muncii. Punctul de referință este de 81 de lei.

Adeverința de care au nevoie pensionarii pentru a avea venituri mai mari

Pensionarii din România trebuie să depună o adeverință prin care să ateste faptul că au beneficiat de sporuri, prime sau alte bonusuri pe perioada în care aceștia au fost angajați. Cu ajutorul acesteia, românii vor avea venituri și mai mari de la 1 septembrie.

Aceste adeverințe pot fi obținute de la Arhivele Naționale. În cazul în care firma la care românul a lucrat, s-a desființat, atunci adeverințele pot fi cerute de la companii private. Aceste adeverințe se eliberează încă contracost. Românii trebuie să scoată din buzunar 100 de lei pentru acestea.

Trebuie menționat faptul că nu toți seniorii din România vor primi mai mulți bani la pensie. Doar trei milioane din cele cinci de pensionari vor avea venituri însemnate. Chiar și așa creșterile pensiilor vor avea la bază anii munciți peste cei 25 care sunt necesari. Astfel că românul care a stat în câmpul muncii minim 35 de ani, va avea creșteri destul de mari.

„S-au dat ieri normele de aplicare pentru majorarea pensiilor. S-au publicat în transparență. Publicarea în transparență este un pas premergător aprobării.

În această perioadă, toți cei interesați, mă refer aici la Sindicatele Pensionarilor, chiar la patronate vor avea posibilitatea ca în această perioadă de transparență să vină cu opinii a ceea ce scrie acolo.

Marea recalculare a pensiilor

Următorul lucru important este determinarea acestui Guvern ca legea să intre în vigoare, practic este un pas foarte important pentru ca să ajungem efectiv la emiterea primelor decizii de pensie, ca ulterior, începând cu data de 1 septembrie banii chiar să intre în conturile cetățenilor”, a transmis Marius Budăi, fostul ministru al Muncii și Solidarității Sociale.

În luna ianuarie a acestui an a mai avut loc o majorare a pensiilor. Atunci, toate pensiile românilor au crescut cu 13,8%, conform romaniatv.net.

„Atât pentru indexarea care a avut loc la 1 ianuarie 2024, de 13,8%, iar aici vorbim despre 15 miliarde de lei în plus față de ce s-a plătit anul trecut, cât și pentru recalcularea pentru cele patru luni – septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie -, unde avem alocate 10 miliarde suplimentar pentru acest proces de recalculare. Deci, avem bani și pentru recalculare”, a transmis Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice.