Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a oferit asigurări că fondurile necesare pentru plata pensiilor sunt disponibile în buget, subliniind că guvernul tratează acest aspect ca pe o prioritate.
De asemenea, a reiterat că, începând cu 2025, pensiile vor crește în două etape: din 1 ianuarie, cu rata inflației, și din septembrie, prin recalculare conform noii legi a pensiilor. Această inițiativă va aduce beneficii pentru peste 3 milioane de pensionari români, conform estimărilor oficiale.
O atenție specială este acordată persoanelor cu stagiu complet de cotizare, dar care au muncit pe salariul minim. De exemplu, pensiile celor cu 35 de ani vechime în astfel de condiții vor crește cu peste 80%, ajungând de la 1.281 lei la peste 2.000 de lei lunar.
Pensionarii, o prioritate
Ministrul a mai subliniat că guvernul a învățat din lecțiile trecutului, exprimându-și determinarea de a sprijini toate categoriile sociale vulnerabile prin politici publice mai eficiente și o mai bună colectare a veniturilor la buget.
Valoarea Punctului de Referinţă (VPR), element esenţial în calculul pensiilor, se va majora, de la 1 ianuarie 2025, de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creştere cu 12,1%. De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor avea o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025. Noua lege clarifică şi momentul în care se fac majorările şi introduce garanţia că pensiile vor creşte anual în luna ianuarie. Astfel, valoarea punctului de referinţă în funcţie de care se calculează valoarea pensiei va creşte de la 81 de lei la aproximativ 91 de lei (12,1%). De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor avea o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.
Pentru anul 2025, valoarea punctului de referinţă va fi de 91 de lei, reprezentând o creştere de 12,1%, scrie RomâniaTv.