Infofinanciar > Info > Pensionarii din România primesc mai puțini bani în această iarnă
Info

Pensionarii din România primesc mai puțini bani în această iarnă

Pensionarii din România primesc mai puțini bani în această iarnă
sursă foto: arhiva companiei

Guvernul României a anunțat că renunță la un proiect de ajutor foarte important pentru pensionarii cu venituri mici din România. Este vorba despre sprijinul financiar în valoare de 1.400 de lei din partea statului destinat plății pentru consumul de energie. Recent, autoritățile de la București au specificat faptul că se renunță la acest program din cauza lipsei de fonduri.

Însă, echipa de la Ministerul Energiei este de părere acum că reprezentanții de la Ministerul Fondurilor Europene ar trebui să rezolve această problemă de această dată. Însă, până la acel moment, persoanele eligibile din țara noastră pot beneficia pe mai departe de un ajutor în valoare de 500 de lei. Însă, de menționat că cei care vor să beneficieze de această sumă de bani trebuie să meargă în viitorul apropiat la Direcția de Asistență Socială.

Ce se întâmplă cu pensionarii

Astfel, în sezonul rece 2024-2025, românii cu venituri reduse nu vor mai avea parte de suma precizată anterior, de 1.400 de lei. În cazul în care mai dețineau bani pe respectivele carduri de alimentare, ultima șansă de a-i consuma a fost la data de 31 mai 2024. Iar acum acești români s-au trezit fără ajutor pentru următorul sezon rece pentru că nu mai sunt fonduri pentru acest program, transmit autoritățile.

„Ajutorul pentru compensarea prețurilor la energie, oferit pe loc de consum sau gospodărie vulnerabilă conform OUG nr. 166/2022, a fost disponibil pentru anul 2023 și s-a putut utiliza până la finalul lunii mai 2024”, au menționat oficialii de la MIPE. În cadrul acestui program de ajutor, pensionarii din România primeau această sumă de banii de două ori pe an, în două tranșe egale de câte 700 de lei.

Beneficiarii dispuneau de un card special, iar banii le erau vizați direct în conturile respective. Iar cu aceste carduri, românii le puteau folosi pentru plata facturilor la energie. De menționat că, potrivit regulamentului, dacă beneficiarii le utilizau în alte scopuri decât plata facturilor, pierdeau ajutorul.

Ministerul Muncii intervine

„Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri.

Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depășească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, este mesajul transmis de către oficialii de la Ministerul Muncii adresat pensionarilor în cauză și persoanelor vulnerabile din țară, scrie realitatea.net.