Infofinanciar > Info > Cine se pensionează curând va fi înlocuit de Inteligența Artificială
Info

Cine se pensionează curând va fi înlocuit de Inteligența Artificială

dosar pensionare talon pensie (sursă foto: economica.net)
sursă foto: arhiva companiei

Conform datelor oferite miercuri, 17 iulie, de către ministrul Cercetării, aproximativ 30% dintre funcționarii publici din România ce activează în prezent vor ieși la pensie în următorii 3 ani de zile. De asemenea, oficialul a anunțat că Guvernul are în plan ca mare parte din munca acestora vsă fie preluată în viitor de Inteligența Artificială.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a spus că până la 18 ministere şi agenţii guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi importante de date printr-o finanţare de 20 de milioane de euro. De asemenea, el a specificat faptul că o bună parte din munca funcţionarilor va putea fi înlocuită de către tehnologiile ce au la bază IA.

”„Vorbim despre ceea înseamnă inteligenţa artificială în administraţia publică din România. În momentul de faţă derulăm proiecte care folosesc această nouă tehnologie şi pot să dau cel mai recent exemplu, un proiect de procesare automată a datelor pe care l-am deschis în urmă cu aproximativ două luni prin care 18 ministere şi agenţii guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi uriaşe de date printr-o finanţare de 20 de milioane de euro şi mai mult vorbim despre o statistică pe care a publicat-o INS şi ANFP-ul, prin care în următorii trei ani, aproximativ 30% din corpul funcţionarilor publici din România urmează să iasă la pensie”, a declarat Bogdan Ivan, citat de stirileprotv.ro.