În timpul primului său mandat, Donald Trump a abandonat acordul nuclear din 2015 semnat între Iran și marile puteri. Politica sa de „presiune maximă”, sancțiuni severe menite să forțeze Iranul să accepte un acord mai strict, a avut un succes parțial. Deși sancțiunile au afectat grav economia iraniană, Trump a părăsit Casa Albă fără a obține un nou acord.
Acum, în perspectiva unui al doilea mandat, o parte din echipa sa își propune să reia această abordare dură. În timpul președinției lui Joe Biden, sancțiunile au rămas în vigoare. Dar aplicarea lor a fost mai relaxată. Ceea ce a permis Iranului să-și crească exporturile de petrol la aproape 1,8 milioane de barili pe zi. Administrația Trump, însă, pare hotărâtă să înăsprească aplicarea acestor măsuri. Dar și să reia presiunile asupra regimului de la Teheran, care generează îngrijorare în regiune.
Sancțiuni mai dure
Mulți dintre consilierii propuși de Trump pentru viitorul cabinet susțin o politică de sancțiuni dure. Marco Rubio, ales pentru funcția de secretar de stat, și Mike Waltz, viitorul consilier pentru securitate națională, promovează măsuri agresive împotriva Iranului. Totuși, voci mai moderate, precum Tulsi Gabbard, posibil director al serviciilor naționale de informații, ar putea încerca să atenueze această abordare.
Un eventual nou val de sancțiuni ar putea reduce drastic exporturile de petrol ale Iranului. Iar acest lucru va afecta grav veniturile regimului, deja presat de deficite bugetare. Cu toate acestea, Iranul și-a construit o rețea eficientă pentru a eluda sancțiunile. Ceea ce ridică întrebarea: ce scop real urmăresc americanii? Pentru unii susținători ai liniei dure din Washington, sancțiunile sunt doar un mijloc de a provoca schimbarea regimului din Iran.
Existența unui consens general
Un consens general pare să existe. Însă, în jurul ideii că este necesar un nou acord nuclear. Acordul din 2015, cunoscut ca JCPOA, limitează programul nuclear iranian. Dar Iranul a depășit deja restricțiile impuse. Relansarea acordului ar putea extinde din nou perioada necesară Iranului pentru a produce materiale pentru o bombă nucleară. Dar aceasta ar rămâne sub un an.
Un nou acord ar putea include cerințe suplimentare, cum ar fi demontarea unor instalații nucleare, restricționarea programului de rachete al Iranului sau reducerea sprijinului militar pentru grupări precum Hamas și Hezbollah. Însă Iranul a refuzat în trecut astfel de condiții.
Concesii din partea Iranului
Susținătorii presiunii maxime consideră că Trump ar putea obține concesii din partea Iranului prin amenințări credibile, inclusiv prin posibile atacuri asupra instalațiilor nucleare iraniene. Totuși, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, ar putea opta să testeze limitele administrației americane, mai ales având în vedere că Trump ar evita probabil un conflict direct.
Propunerea unui acord limitat, prin care Iranul să elimine stocurile de uraniu îmbogățit și să reducă alte activități nucleare, ar putea deveni o soluție temporară. Acest lucru ar fi dificil de justificat pentru Trump, fiind mai slab decât acordul din 2015, dar ar putea fi prezentat drept o soluție necesară pentru a corecta situația lăsată de administrația Biden.
Tensiunile din Orientul Mijlociu
În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Israelul, sub conducerea lui Benjamin Netanyahu, ar putea încerca să saboteze eforturile diplomatice, fiind un critic vehement al JCPOA. Pe de altă parte, Arabia Saudită a început să normalizeze relațiile cu Iranul și este reticentă în a-și rupe legăturile cu acesta, temându-se de o repetare a atacurilor asupra infrastructurii sale petroliere.
Cu regiunea prinsă într-un război tot mai amplu, nimeni nu pare dispus să-și asume riscuri majore. Administrația Trump va avea sarcina dificilă de a gestiona aceste tensiuni și de a defini clar ce vrea să obțină din relația cu Iranul, fără a destabiliza și mai mult Orientul Mijlociu, informează economist.com
