Materialele folosite în habitaclul mașinilor pentru încetinirea propagării incendiilor emană la temperaturi ridicate o substanță toxică.
Un studiu publicat recent de revista Environmental Science&Technology arată că numeroase piese din habitaclu conţin substanţe ignifuge. Cercetarea realizată de universităţile Duke, Berkeley şi Toronto arată că, expuse la căldură, acestea emană un gaz toxic. Unul dintre aceste produse, trifosfatul (TCIPP), este prezent în aerul din 99% dintre vehiculele testate. Când temperatura creşte, atât în exterior cât şi în habitaclu concentraţiile acestei substanţe cresc puternic, de aproape cinci ori. Prezenţa TCIPP în spuma scaunelor din vehicul accelerează acest efect.
Potrivit unui raport publicat în 2023 de Departamentul american al Sănătăţii, TCIPP este potenţial cancerigen. Testată pe şobolani şi şoareci, substanţa a provocat tumori hepatice şi uterine, potrivit stiripesurse.
Efectele pe termen lung ale acestor produse pot fi nocive asupra şoferilor care stau mult timp în vehicul sau asupra copiilor. Cercetătorii recomandă controlul temperaturii din vehicul și parcarea acestuia la umbră.