Este vorba despre programul DiscoverEU, care oferă pentru 1974 de tineri români un permis de călătorie gratuit prin Europa.
Rundele de înscrieri DiscoverEU au avut loc în luna octombrie 2023 și, de asemenea, au fost aprobate. Tinerii norocoși vor călători în principal cu trenul, în perioada martie 2024-mai 2025.
Până în prezent, peste 11 600 de tineri români, cu vârsta de peste 18 ani, au beneficiat de un astfel de permis de călătorie.
„DiscoverEU este o ocazie unică de a realiza o călătorie de neuitat în Europa. Fiecare escală creează noi legături între oameni şi scoate în evidenţă numeroasele faţete ale frumuseţii Europei. Tuturor tinerilor exploratori care se lansează în această călătorie remarcabilă le spun: fie ca fiecare loc pe care îl vizitaţi să vă lărgească orizonturile, fiecare interacţiune să vă îmbogăţească spiritul şi fiecare întâlnire pe care o veţi avea să vă lase o amintire de neuitat!”, a declarat Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, conform MediaFax.