Există seniori care după indexarea pensiilor cu 13,8% au venituri de 2.000 de lei pe lună. Dar cu toate acestea, deși trec de plafonul stabilit, ei vor beneficia în continuare de cardul de energie.
În luna aprilie a acestui an cardurile vor fi alimentate cu suma de 750 de lei. Acest lucru se va întâmpla și pentru pensionarii care au ieșit la pensie anul trecut, dar și pentru cei care au venituri care trec de suma de 2.000 de lei lunar.
Acordarea tranșelor
Banii de pe cardurile de energie se mai pot utiliza până la data de 31 martie a acestui an. În 2023, seniorii ale căror pensii nu treceau de suma de 2.000 de lei au beneficiat de un ajutor din partea statului. Aceștia au primit, în total, suma de 1.400 de lei.
Acest ajutor a fost oferit în două tranșe. Prima a fost virată în luna februarie, iar cea de-a doua în luna septembrie. Cu ajutorul acestor bani, beneficiarii și-au putut achita facturile și să își cumpere lemne de foc.
Există unii seniori care nu au folosit tranșa primită în luna septembrie. Aceștia sunt beneficiarii care nu trebuie să se îngrijoreze dacă la data de 1 ianuarie a acestui an au avut pensii care treceau de suma de 2.000 de lei.
Utilizarea banilor de pe cardul de energie
Seniorii cărora la data de 1 ianuarie 2024 li s-au majorat veniturile la peste 2.000 de lei nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la banii rămași pe carduri. Aceștia mai pot folosi banii până la data de 1 martie 2024.
Această reglementare se menționează într-o Ordonanță de Urgență care se va adopta în viitorul apropiat:
“Majorările de drepturi de natură socială prevăzute de art. 84 alin. (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (majorarea pensiei cu 13%), (…) nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie”.
Vârstnicii care până la data de 1 ianuarie aveau un venit cuprins între 1.800 de lei și 2.000 de lei, au în prezent, în urma creșterii, un venit de peste 2.000 de lei.
Semnarea decretului
Conform Newsweek România, la finalul anului anterior, președintele Iohannis a semnat un decret. Prin intermediul acestuia, în luna aprilie, pe cardurile de energie se va vira suma de 750 de lei. Acești bani se pot utiliza, în principal, pentru montarea repartitoarelor. De asemenea, banii se mai pot utiliza și pentru amortizarea facturilor la energie.
Având în vedere că semnarea decretului s-a făcut înainte de creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2024, atunci acest lucru înseamnă că și seniorii cărora li s-au majorat veniturile de la data de 1 ianuarie ar trebui să fie beneficiari. Însă, acest lucru nu se va putea ști concret decât în luna aprilie.
Oferirea sprijinului
Sumele sunt oferite după ce a fost promulgată o lege care stabilește măsuri pentru oferirea unui sprijin temporar în acest an. Banii sunt acordați pentru compensarea costului care revine pentru cumpărarea și instalarea unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică.
În acest fel, beneficiarilor li se va oferi un card de energie, fără valoare nominală. Acesta nu va fi valabil decât pe teritoriul țării noastre. Acesta îi acordă titularului dreptul de a beneficia de ajutor pentru compensarea parțială a cheltuielilor cu energia. De asemenea, și pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie a acestui an, costului de cumpărare și montare al unui sistem de repartizare a costurilor de energie.
Condițiile de eligibilitate
Pentru a putea obține acest ajutor este nevoie de îndeplinirea unor condiții. Mai exact, acest ajutor va fi acordat următoarelor categorii de români:
– Pensionarii cu vârsta de 60 de ani și peste, cu venituri lunare de până la 2.000 de lei;
– Pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, având aceeași limită de venit;
– Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare sub pragul de 2.000 de lei;
– Familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010;
– Familiile și persoanele singure care primesc ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, informează newsweek.ro