Infofinanciar > Info > Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice! Marcel Ciolacu, declarații despre legea pensiilor
Info

Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice! Marcel Ciolacu, declarații despre legea pensiilor

ajutoare-pensionari
Sursă foto: monden.ro

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Marcel Ciolacu vine cu un mesaj despre în care vorbește despre legea pensiilor. Promite populației că elimină inechitățile existente la ora actuală.

„Astăzi îi sărbătorim pe cei din generațiile ajunse la vârsta senectuții. Oameni pe care îi respectăm pentru înțelepciunea și experiența lor de viață, de la care fiecare dintre noi are de învățat. Legătura între generații este foarte importantă în orice societate, iar în tradiția poporului român a existat întotdeauna respectul pentru persoanele vârstnice.

Personal, prețuiesc această tradiție și îmi doresc ca ea să fie continuată multe generații de acum înainte. Din poziția de prim-ministru îmi revine o responsabilitate în plus față de această categorie socială. A persoanelor vârstnice, pentru protejarea lor în fața provocărilor actuale, cărora cu toții încercăm să le facem față”, susține șeful Guvernului.

Legea pensiilor aplicată corect

Acesta susține că Guvernul are în vedere și măsuri sociale orientate ori de câte ori este nevoie către nevoile persoanelor de vârsta a treia. Iar pensia să reflecte corect contribuția de o viață a fiecărui român.

„Vrem ca pensia să reflecte corect contribuția de o viață a fiecărui român. Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm și să o aplicăm de anul viitor, și care să elimine inechitățile existente la ora actuală în ceea ce privește sistemul de pensii.

Măsurile cu care venim vrem să asigure acel echilibru social de care românii ajunși la vârsta de pensie au nevoie, iar pensiile pe care le încasează să nu se transforme în venituri de subzistență, ci să le asigure un trai decent. Pentru că respectul pentru generațiile de vârstnici înseamnă să-i protejăm și pe cei rămași singuri, ne vom asigura că interesele lor vor fi apărate și că beneficiază de îngrijirea de care au nevoie în cele mai bune condiții”, adaugă Marcel Ciolacu, potrivit Observator.