Persoanele care suferă de un handicap grav și accentuat vor beneficia de servicii gratuite de transport interurban, potrivit unui proiect de Hotărâre al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Potrivit documentului amintit, persoanele cu handicap grav și accentuat vor beneficia de transport interurban gratuit indiferent de județul în care au fost emise biletele de călătorie. Sumele acordate diferă în funcție de afecțiunea beneficiarilor. Astfel, pentru o persoană cu un handicap grav, statul român va deconta 1.500 de lei anual. Suma se înjumătățește pentru cei care suferă de un handicap accentuat.
De asemenea, persoanele amintite pot cere acordarea de bonuri de carburant pe suport hârtie, bonuri valorice pe suport electronic sau decontare, pentru autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, asistentului personal profesionist sau însoţitorului, pentru cheltuielile necesare alimentării cu carburant şi/sau alimentării mijloacelor de transport electrice, potrivit Agerpres.