Infofinanciar > Lumea la zi > Peste 1.000 de zboruri au fost anulate din cauza furtunii Helene
Lumea la zi

Peste 1.000 de zboruri au fost anulate din cauza furtunii Helene

Peste 1.000 de zboruri au fost anulate din cauza furtunii Helene

Operatorii de zbor din Statele Unite au anulat sau au decalat peste 1.000 de zboruri din cauza uraganului Helene. Furtuna, care crește în intensitate, a lovit și statul american Florida, după cum a transmis Reuters.

În total au fost anulate 1.038 de zboruri și alte 1.672 au avut întârzierie. Companie aeriană Southwest Airlines a anulat 201 zboruri, urmată îndeaproape de American Airlines și Delta Air Lines. Autoritățile au emis mai multe avertismente și i-au îndemnat pe rezidenții din zonele în care uraganul va lovi să evacueze regiunile, în contextul în care valul de furtună are un potențial mortal.

Aeroporturile din regiunile afectate, precum Tampa International, Orlando International, şi Fort Lauderdale International și-au avertizat clienții pe rețelele de socializare cu potențiale întârzieri sau anulări ale zborurilor.

De asemenea, American Airlines a emis un avertisment de călătorie și pentru aeroporturile localizate sud-estul SUA. Dar și în Golful Mexic. La fel au procedat și companiile JetBlue și Southwest Airlines, potrivit News.ro.