În sezonul cald, litoralul este plin de turiști, dornici să se distreze și să se bucure de mare, soare și plajă. Astfel, odată cu începerea perioadei estivale, plajele s-au umplut de turiști, care se bucură de vacanțe, în stațiunile lor preferate de la malul mării. Astfel, în acest weekend, românii s-au confruntat cu primul val de caniculă din această vară. Termometrele au atins valori extrem de ridicate, de până la 36 de grade Celsius.
Oamenii nu știau ce să facă pentru a scăpa de aerul sufocant și de căldură de afară, Așadar, în acest weekend, mulți români au ales să plece pe litoral pentru a se bucura de valurile răcoroase ale mării. La mare, temperatura crescută nu se resimte atât de tare, iar briza apei și o baie te ajută să te răcorești.
Cel mai aglomerat weekend pe litoral
Căldura de afară și temperaturile de caniculă i-au împins pe românii să aleagă să plece într-o escapadă la mare. Multe persoane au luat decizia de a pleca într-o mini vacanță în acest sfârșit de săptămână pentru a se bucura de atmosferă, de distracție, de plajă și de apa răcoroasă a mării. Astfel, primele zile cu temperaturi caniculare au umplut hotelurile și pensiunile de la mare. Acest weekend a fost cel mai aglomerat de pe litoral de la începutul sezonului. 100.000 de turiști și-au făcut rezervări la unitățile de cazare și au petrecut acest sfârșit de la malul mării. Conform datelor, acest număr este dublu față de turiștii care au ales să-și petreacă vacanța la mare weekend-ul trecut.
Căldura de afară i-a împins pe turiști să plece la mare. Astfel, cele mai multe rezervări au fost făcute în ultimul moment, multe persoane alegând oferte last minute. „Se fac multe rezervări last minute şi iată, telefoanele nu contenesc să sune!”, a declarat Roxana Taiss, manager hotel 3 stele. Cele mai populare stațiuni pentru această vară sunt Mamaia, Năvodari şi Eforie Nord. Aceste locuri sunt la mare căutare printre români, care în acest weekend au fost aproape la capacitate maximă.
Litoralul românesc este plin de oameni dornici de a se distra și de a sta la soare pe plajă. Plajele din Mamaia erau pline chiar și la orele de vârf. Administratorii de plaje vin cu diferite oferte pentru a fi pe placul turiștilor. Aceștia le oferă opțiunea de a avea un abonament la șezlong, cu o reducere aplicată. „La noi pe plajă ne-am gândit să fie benefic celor care stau mai multe zile şi de aceea le oferim abonament la şezlong, evident cu reducere. Clienţii noştri au reducere şi la baza nautică, la tot ce înseamnă skyjet, banană, saltele”, a declarat Ana Maria Bartha, administrator de plajă.
Tarifele de cazare
Ofertele pentru acest weekend au fost destul de bune. O cameră dublă la un hotel de trei stele din Mamaia costă 549 de lei pentru un pachet all-inclusive, iar o noapte de cazare costă 275 de lei, cu mic dejun inclus. Cei care călătoresc last-minute pe litoral în acest weekend pot obține tarife la hoteluri de patru stele începând de la 400 de lei pe noapte, iar la cele de cinci stele costurile pot depăși chiar și 1.000 de lei pe noapte. „Deşi există de trei ori mai multe apartamente de închiriat decât camere de hotel în staţiunea Mamaia totuşi turiştii s-au întors la hotel au nevoie de mai mult confort probabil”, a declarat Enache Nancu, proprietarul unui hotel de patru stele. Acesta a afirmat că multe persoane folosesc vouchere de la stat pentru a plăti costurile de cazare, conform Observator .