De la începutul anului, peste 5.000 de migranți au murit încercând să ajungă în Spania. Un record negru și nicio soluție pentru limitarea fenomenului.
Media de 33 de morți pe zi este un record de când a început această criză, adică din 2019. Dintre aceștia, 50 erau copii, iar 154 femei. Anul trecut au fost 6.800 în total, ceea ce prevede un an 2024 cu o statistică sumbră la final.
Majoritatea au murit pe celebra rută Canaria, adică cea care vine din vestul Africii spre Insulele Canare. Traversarea Oceanului Atlantic în bărci pescărești devine astfel o adevărată încercare a morții. Dar sunt și alte rute prin Mediterana la fel de ucigașe.
De la începutul anului au reușit să ajungă 16.500 de refugiați, dintre care 1.800 doar în ultimele trei zile.
Anul acesta este deja un nivel mai mare de cinci ori decât anul trecut. Și o problemă imensă pentru autoritățile locale. Care spun deja de doi ani când nu mai fac față.
Pe insule sunt în acest moment 40.000 de migranți care au azil. Dintre aceștia, 5.000 sunt minori. Soluția aplicată este criticată în special pentru că nu este eficientă. Ea constă în oferirea de bani statelor sursă.
În felul acesta s-ar putea crea premizele unei convingeri economice a celor care vin să nu își mai riște viața pentru visul european. Însă, conform graficelor din 2019 încoace, numărul celor care fac asta crește an de an.