Infofinanciar > Info > Peste 560.000 de noi mașini înmatriculate în București și Ilfov în ultimii 10 ani. Numărul total a ajuns la aproape 1,8 milioane
Info

Peste 560.000 de noi mașini înmatriculate în București și Ilfov în ultimii 10 ani. Numărul total a ajuns la aproape 1,8 milioane

trafic Sursa foto: playtech.ro
sursa playtech.ro

Numărul de mașini cu număr de înmatriculare în București și Ilfov a crescut cu peste 560.000 în ultimii 10 ani, ajungând aproape la 1,8 milioane. Doar în București, creșterea nu a fost departe de 30%, pe când numărul mașinilor înmatriculate în Ilfov, aproape s-a triplat.

Din 2017, numărul de mașini înmatriculate în București și Ilfov s-a ridicat la peste 320.000, arată Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule.

Cum arătau cifrele acum 5 ani?

Acum 5 ani, în București erau înmatriculate 1.296.607 autovehicule, iar în Ilfov 166.467, în total 1.463.071. Astăzi, în București, numărul acestora s-a ridicat la 1.529.221 mașini, iar în Ilfov la 256.007, în total 1.785.228 mașini.

Astfel, în București numărul mașinilor a crescut cu peste 232.000, iar în Ilfov cu aproape 90.000 de vehicule. În total, creșterea este de peste 320.000 de mașini, după cum informează hotnews.ro.

Comparativ cu 2011, creșterea este semnificativă. Potrivit statisticilor din 2016, acum 11 ani erau înmatriculate doar 1.224.816 mașini în București și Ilfov. Totalul se împărțea astfel: 1.131.807 automobile în București și 93.009 de mașini în Ilfov.

În consecință, se remarcă cum în ultimii zece ani, numărul de autovehicule înmatriculate în București a crescut cu peste 320.000, iar numărul mașinilor înmatriculate în Ilfov aproape s-a triplat.

În aceste statistici au fost cuprinse toate autovehiculelele, nu doar mașinile persoanelor fizice. Totuși, în aceste date nu intră mașinile celor care locuiesc cu chirie în București.

Opinia expertului Tudor Măcicășan

Tudor Măcicășan, expert în mobilitate, a oferit un punct de vedere pentru HotNews privind creșterea numărului de autovehicule.

”Pe de o parte, este extrem de accesibil să ai mașină, pe de altă parte, până recent, era gratis parcarea, poate nu cea rezidențială ci în zona centrală, primul venit era primul servit. Acum, în sfârșit, este descurajată această practică”, menționează expertul.

Măcicășan trage un semnal de alarmă în privința calității deficitare a transportului în comun, care îi face pe oameni să folosească mai mult mașinile personale pentru călătoriile zilnice. Mai precis, el subliniază că Ilfovul – comparativ cu Bucureștiul, care deși are probleme în dezvoltare, beneficiază de o linie de transport în comun – este subdezvoltat în ceea ce privește transportul public. Din Ilfov, oamenii nu pot ajunge în centrul Bucureștiului, ci mai degrabă la periferie, de unde trebuie să apeleze la alt tip de transport public.

Problema subliniată de expertul în mobilitate nu se rezumă la faptul că oamenii au mașini, ci folosirea acesteia zi de zi pentru navetă, ce are un impact negativ asupra mediului.

Deficiențele transportului public

Tramvaiele și troleibuzele sunt vechi, nu au sistem de încălzire sau răcire, iar autobuzele stau minute în șir blocate în trafic din cauza aglomerației. Multe persoane consideră că este mai avantajos să stai blocat în trafic în mașinile personale, unde au un grad mai ridicat de confort, comparativ cu autobuzele aglomerate, unde spațiul este extrem de restrâns.

Pe de altă parte, oamenii obișnuiau să parcheze mașinile pe trotuar sau în zonele de acces pentru autobuz, fără nicio sancțiune. De când au fost instaurate sistemele cu plată sau amenzile ridicate pentru parcarea interzisă, această problema nu a mai fost atât de proeminentă la nivelul Bucureștiului.

Măcicășan spune că București are o bază puternică pentru implementarea unui sistem nou de transport în comun, însă până a ajunge la nivelul Europei, mai avem o cale lungă.

Mulți bucureșteni s-au mutat în comunele din jurul orașului, însă în zonele periferice nu există creșe, școli, grădinițe sau parcuri, motiv pentru care oamenii vin în București pentru educație, timp liber sau job. Transportul public nu ajută cetățenii, motiv pentru care ei se deplasează cu mașinile personale.

Ora de vârf în București

Bucureștiul era aglomerat și blocat în principal la orele de vârf, dimineața și seara, înainte de pandemie. În ultimele luni, însă nu prea mai există doar unele ore de vârf, fiind aglomerație de la 7 dimineața până la 8 seara, iar sâmbata se circulă aproape la fel de greu ca în timpul săptămânii.

Fenomenul este cauzat de creșterea numărului de mașini și a călătoriilor zilnice, iar ca răspuns, oamenii și-au modificat programul și merg mai târziu sau mai devreme la muncă, acolo unde programul le permite.

În 2021, București era pe locul 8 în lume privind aglomerația din trafic, conform indexului anual realizat de producătorul de sisteme GPS Tomtom. Pe primele trei locuri se aflau Istanbul, Moscova și Rusia.