Infofinanciar > Lumea la zi > Peste 6.000 de copii ucraineni au fost internați în lagăre rusești. Moscova susține că le oferă adăpost și îngrijiri
Lumea la zi

Peste 6.000 de copii ucraineni au fost internați în lagăre rusești. Moscova susține că le oferă adăpost și îngrijiri

Peste 6.000 de copii ucraineni au fost internați în lagăre rusești. Moscova susține că le oferă adăpost și îngrijiri
Sursa foto: europalibera.org

Cel puțin 6.000 de copii ucraineni au fost trimiși în tabere rusești pentru a urma o „educație patriotică și militară” pro-Moscova. Observatorii americani susțin că operațiunea ar putea constitui o crimă de război.

De la începutul războiului, declanșat în urmă cu aproape un an, copii cu vârsta de doar patru luni au fost duși în 43 de tabere din Rusia, inclusiv în Crimeea și Siberia, pentru „educație patriotică și militară pro-rusă”.

Nathaniel Raymond, cercetător la Yale, la Humanitarian Research Lab – organism finanțat de Departamentul de Stat al SUA – a declarat că Rusia a încălcat ‘în mod clar’ cea de-a patra Convenție de la Geneva privind tratamentul civililor în timpul războiului. Raymond a numit raportul echipei sale o ‘alertă gigantică de tip Amber’, referindu-se-se la anunțurile publice din SUA privind răpirile de copii.

Activitatea ‘în unele cazuri poate constitui o crimă de război și o crimă împotriva umanității’, a declarat expertul Humanitarian Research Lab reporterilor.

Rusia susține că acceptă copiii forțați să fugă din Ucraina

Rusia a încercat să prezinte relocarea copiilor ca fiind salvarea orfanilor sau aducerea lor în tabere pentru îngrijiri medicale. Unii părinți au fost presați să își dea consimțământul pentru a-și trimite copiii departe, se arată în raportul american. Conform declarațiilor Ambasada Moscovei la Washington, Rusia acceptă copii care au fost forțați să fugă din Ucraina încercând să păstreze persoanele minore în familii, iar în cazurile de absență sau deces al părinților și rudelor să transfere orfanii sub tutelă.

Humanitarian Research Lab a solicitat ca un organism neutru să aibă acces în taberele respective și ca Rusia să oprească imediat adopțiile de copii ucraineni. Guvernul ucrainean a declarat recent că peste 14.700 de copii au fost deportați în Rusia, unde unii au fost exploatați sexual.

Studiul citat a afirmat că adjuncții președintelui Vladimir Putin au fost implicați îndeaproape în această operațiune, inclusiv Maria Lvova-Belova, comisarul prezidențial pentru drepturile copilului. Belova a fost citată spunând că 350 de copii au fost adoptați de familii rusești și că mai mult de 1.000 de copii așteaptă să fie adoptați.

Numărul victimelor este mai mare de 6.000 de copii

Raportul american, care s-a bazat pe imagini din satelit și pe informații din conturi publice, a arătat că cel puțin 6.000 de copii au fost trimiși în tabere, precizând însă că numărul este „probabil semnificativ mai mare”.

Conform sursei citate, autoritățile ruse au încercat să îndoctrineze copii cu teorii pro-Moscova prin programele școlare, precum și prin excursii la situri patriotice și discuții cu veteranii. De asemenea, copiii au fost instruiți în domeniul armelor de foc, deși expertul Humanitarian Research Lab susține că nu există dovezi că aceștia au fost trimiși la luptă, conform datelor Daily Mail.

Procurorii ucraineni au declarat că examinează acuzațiile privind deportarea forțată a copiilor ca parte a eforturilor de a întocmi o acuzație de genocid împotriva Rusiei. Conform datelor studiului, au fost identificate 43 de facilități în care au fost ținuți copii ucraineni.