Trei camioane cu aproximativ 60 de tone de deșeuri, provenite din Germania, Spania și Olanda, au fost oprite. Nu au putut să intre în țară de autoritățile din Arad și Bihor. S-a constatat că transportul era ilegal.
Camioanele, conduse de șoferi români, au fost verificate la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II. Conform documentelor de însoțire a mărfii, transportau anvelope second-hand, textile second-hand, piese de mobilier, biciclete. Și alte bunuri second-hand de la companii din Germania, Spania și Olanda către firme din România.
,,Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Arad şi Bihor. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 59.032 kg deşeuri. Șoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a transmis Poliţia de Frontieră Arad, conform stiripesurse.ro.