Infofinanciar > Info > Peste 700 de mii de pensionari au pensii mai mici după recalculare. Cum este posibil?
Info

Peste 700 de mii de pensionari au pensii mai mici după recalculare. Cum este posibil?

Peste 700 de mii de pensionari au pensii mai mici după recalculare. Cum este posibil?
sursa foto: arhiva companiei

Sute de pensionari au stat ore întregi la ghișeele caselor de pensii. Vineri, au primit deciziile de recalculare, dar au descoperit că pensiile nu s-au majorat sau că au apărut erori. Mulți au venit la ghișee pentru a cere clarificări sau noi recalculări. Unii sunt hotărâți să conteste deciziile în instanță. Poștașii au început să distribuie deciziile astăzi. Șeful Casei de Pensii a declarat că nu toate pensiile vor fi majorate. Pensionarii, nemulțumiți, caută soluții pentru a-și revendica drepturile.

-„A zis că rămân cu pensia veche. Vin de la audiența de la director. N-am decât să-i dau în judecată, că altfel câștig de cauză văd că nu găsesc”.

-„Mi s-a tăiat 500 de lei, din 1.300 pe care îi aveam … 1281”.

-„Am venit cu decizia de recalculare pentru că mi-a preluat punctajul pe care îl aveam înainte, greșit. Adică în loc de 33 cât aveam a luat 30 și cam 300 de lei mai puțin iese la calcul. Deci punctajul care a fost preluat greșit anterior îl modifică și îmi trimite o altă decizie într-o lună”.

Acestea sunt doar câteva dintre nemulțumirile seniorilor.

700 de mii de pensionari au pensii mai mici

Vestea proastă continuă. Seniorii au aflat că, dacă pensia recalculată este mai mică decât cea actuală, nu vor primi nimic la indexare. Majorarea va apărea doar pe hârtie, până când pensia recalculată atinge nivelul actual. Noua lege dezavantajează categorii întregi de pensionari, inclusiv foștii mineri și foștii CFR-iști.

„Gândiți-vă că pe noua formulă de calcul din această lege, toate bazele lor de calcul 20, 15, 17, 20, cât reprezentau anii respectivi au dispărut, iar stagiul complet de cotizare acum pe noua lege înseamnă cel puțin 25 de ani sau mai bine zis, 25 de ani.”, a declarat Dumitru Costin, președinte BNS.

Ministerul Muncii a anunțat că peste 84.000 de seniori vor avea aceeași pensie. Aproape 720.000 de pensionari vor avea pensii mai mici după recalculare, dar vor primi aceeași sumă ca înainte. Șeful Casei de Pensii a precizat că aceștia nu vor simți indexarea de la începutul anului, până când pensia recalculată va ajunge la nivelul celei actuale.

„Acei 700.000 sunt cu pensii mari, pentru că au avut avantaje și beneficii. Cei cărora le cresc pensiile nici acum nu-i vor ajunge din urmă pe acei 700.000”, a spus Daniel Baciu, președintele CNPP.

Pe de altă parte, peste 3,8 milioane de români vor avea pensiile mărite după recalculare. Dintre aceștia, 1,9 milioane vor beneficia de o creștere modestă, între un leu și 500 de lei.