Infofinanciar > Info > Petardele și pocnitorile, inamicul numărul unu pentru animalele de companie! Care sunt sfaturile veterinarilor
Info

Petardele și pocnitorile, inamicul numărul unu pentru animalele de companie! Care sunt sfaturile veterinarilor

Petardele și pocnitorile, inamicul numărul unu pentru animalele de companie! Care sunt sfaturile veterinarilor
FOTO:libertatea.ro

Ultima zi a anului reprezintă un real motiv de sărbătoare pentru noi, însă același lucru nu se poate spune și despre animalele de companie, care sunt îngrozite de zgomotul petardelor și artificiilor. Patrupezii pot suferi șocuri, care, în timp le pot produce chiar surzirea.

Specialiștii susțin că pentru a liniști animalele este necesar ca stăpânii să își păstreze calmul și să ferească animalele de companie pe cât de mult posibil de zgomot și de lumini.

Alexandru Daniel Maria, adjutant-șef al Jandarmeriei București a declarat pentru stirileprotv.ro că este recomandat ca în locul zgardei să fie utilizat un ham„ Pentru afara casei, folosiți hamul nu zgarda la câini, hamul pentru că este un element de siguranță. Nu poate fi scos de câini, uitați, suntem în siguranță”.

Sfaturi pentru menținerea sănătății animalelor de companie

De asemenea, în cazul în care animalele se află în casă, pentru confortul acestora este de preferat deschiderea televizorului, muzica lentă și clipurile video le ajută. Închiderea acestora într-o cușcă ar trebui exclusă, un spațiu mai comod ferit de lumini și sunete este mult mai indicat.

Biologul Adrian Bâlbă explică faptul că „Urechea lor este de cinci ori mai bună, adică aud la o distanță de cinci ori mai mare. Este un organ defensiv, adică îi ajută să se apare în măsură mai mare decât îi ajută să caute hrana, și le transmite să se apere, să fugă, să se retragă”.

Un alt sfat pe care trebuie să-l luați în considerare, dacă țineți la sănătatea patrupedului, este dat de un dresor care recomandă să faceți o plimbare mult mai lungă decât de obicei. În loc de 20-30 min, să fie de două ore. Iar în momentul în care ajungeți acasă, să îi pregătiți o porție zdravană de mâncare, ca să nu-și dorească decât să doarmă”.

Unele animale pot surzi din cauza petardelor

Medicul veterinar Victoria Spaul atrage atenția asupra faptului că „ Pot apărea diferite leziuni la nivelul labuțelor, pe piele, la nivel ocular, sau la nivelul timpanului, iar unele animale pot surzi din această cauză”.

În microrezervația naturală a Delfinariului din Constanța, din cauza petardelor și a artificiilor câinii Dingo și-au săpat adăposturi. Specialistul în microrezervație Veronica Antone a precizat că ”Pentru animale acesta reprezintă un sistem de alarmă că va fi ceva, că ceva nu este în regulă”, potrivit stirileprotv.ro.

Legislația actuală, cu toate că este restrictivă în ceea ce privește comercializarea și utilizarea materialelor cu un conținut pirotehnic mai mare de trei grame, nu este respectată, deși, în mai multe state au fost căutate soluții moderne precum artificii fără zgomot sau interzicerea materialelor pirotehnice tocmai pentru a proteja animalele.