Infofinanciar > Lumea la zi > Îți petreci concediul de vară în Grecia? Se schimbă regulile pe plaje
Lumea la zi

Îți petreci concediul de vară în Grecia? Se schimbă regulile pe plaje

Îți petreci concediul de vară în Grecia? Se schimbă regulile pe plaje
Sursa foto: arhiva companiei

Grecia este una dintre cele mai iubite destinații turistice. De asemenea, anual, mii de români aleg să își petreacă vacanțele în această țară.

Însă, cei care plănuiesc să meargă în concediu aici, trebuie să aibă câteva lucruri în vedere. S-au schimbat regulile pe plaje.

Mai exact, este vorba despre decizia oficialilor conform căreia numai 30% din suprafața fiecărei plaje mai poate fi ocupată de șezlonguri. Acest lucru se va implementa începând cu anul în curs.

De asemenea, Grecia mai introduse și noi taxe de cazare. Această măsură face parte din strategia țării de reconstrucție după ce anul trecut au existat inundații și incendii devastatoare.

Taxa a fost introducă din data de 1 martie. Aceasta se va aplica până la data de 1 octombrie. Persoanele care se vor caza în apartamente sau hoteluri cu una sau două stele vor avea obligația de a achita o taxă zilnică de 1,5 euro.

În cazul hotelurilor de trei stele, taxa este de 3 euro. Pentru patru stele se achită o taxă de 7 euro, iar pentru cele de 5 stele, taxa este de 10 euro, informează playtech.ro