Infofinanciar > Lumea la zi > Petrolul, din ce în ce mai scump! S-a înregistrat o majorare săptămânală de peste 3%
Lumea la zi

Petrolul, din ce în ce mai scump! S-a înregistrat o majorare săptămânală de peste 3%

țiței, sursa foto: g4media.ro
sursă foto: arhiva companiei

Spre sfârșit de săptămână, se anunță și rezultatele. De această dată, în cazul petrolului, s-a raportat faptul că prețurile au înregistrat un câștig săptămânal de peste 3%. Iar asta se întâmplă pe măsură ce prețurile au avut parte de o majorare vineri, 25 octombrie.

De asemenea, investitorii vin acum și evaluează reluarea planificată a discuțiilor pe tema încetării focului în Gaza în următoarele zile. Aceste discuții vor avea loc în contextul conflictului în desfășurare din Orientul Mijlociu, un conflict ce se pare că ia amploare de la o zi la alta.

Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 1,94%. S-a ajuns la suma de 75,84 dolari pe baril. Pe mai departe, prețul țițeiului american West Texas Intermediate (WTI) a avut parte de o majorare de 2%, ajungând la 71,60 dolari pe baril. Prețurile petrolului Brent și WTI au înregistrat câștiguri săptămânale de peste 3%, scrie profit.ro.