Infofinanciar > Lumea la zi > Petrolul s-a stabilizat, dar ce facem acum cu criza prețurilor alimentelor? Europa este îngrijorată, dar Africa a primit lovitura de grație
Lumea la zi

Petrolul s-a stabilizat, dar ce facem acum cu criza prețurilor alimentelor? Europa este îngrijorată, dar Africa a primit lovitura de grație

Africa Criza Alimentara Sursa foto Aleph News
Sursa foto: Aleph News

Larry Fink, directorul Blackrock a susținut faptul că problema alimentelor din lume nu este privită atât de serios precum este cea a petrolului, cu toate că aceasta este mult mai gravă. Invazia rușilor din Ucraina a pus la pământ sectorul economic din multe punct de vedere. Prețurile la alimente au înregistrat majorări record, iar ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că acestea nu vor reveni la situația inițială de dinaintea războiului. 

Fink este de părere că scumpirea petrolului este una temporară, iar prețul acestuia va reveni la cel anterior războiului, însă nu același lucru se poate spune i despre prețul mâncării.

Sectorul alimentar, la momentul actual, a avut creșteri enorme din cauza blocadei rusești din porturile ucrainene. Înainte de război, Rusia și Ucraina reprezentau o pondere de două cifre în ceea ce privește importurile de grâu în mai mult de 20 de țări din Africa subsahariană, printre care se numără Madagascar, Camerun, Nigeria.

„Da, vorbim mult despre prețul benzinei pentru că asta îi afectează pe americani, dar problema mai mare este mâncarea. Asistăm la o distrugere în masă a terenurilor arabile din Ucraina. La nivel mondial, îngrășămintele sunt mai scumpe cu 100%, iar astfel scade cantitatea de îngrășământ folosit în agricultură. Este un element care dăunează calității recoltelor”, a transmis directorul Blackrock.

Potrivit biziday.ro, criza alimentară are efecte în toată lumea. Fink mai spune că și după terminarea războiului din Ucraina, prețul alimentelor va crește cu 20%, potrivit estimărilor Băncii Mondiale.

Africa moare de foame din cauza crizei alimentare mondiale

Cele mai sărace state de pe continentul african se confruntă deja cu o urgență alimentară fără precedent din cauza invaziei rușilor.

„Conflictul a declanșat creșterea globală a prețurilor la combustibil, îngrășăminte și, de asemenea, ulei comestibil și zahăr și, în special, grâu. Acest lucru aduce șocuri semnificative sistemului”, a transmis ministrul de Finanțe al Etiopiei pentru Financial Times, Ahmed Shide.

Această scumpire a fost cel mai tare resimțită de țările africane. Acestea erau printre cele mai mari importatori de cereale ucrainene. La momentul actual, prețurile la îngrășăminte în Africa au crescut 300%.

Uniunea Europeană a decis să aloce un sprijin financiar de 600 de milioane de euro în vederea depășirii de către țările din Africa, Caraibe și Pacific a crizei alimentare provocate de războiul din Ucraina.

Conform Băncii Africane de Dezvoltare, continentul este într-o lipsă a alimentelor de două milioane de tone metrice. Cu toate că a fost aprobat un proiect în valoare de 1,5 miliarde de dolari în vederea ajustării fermierilor, producția totală ar putea scădea cu aproximativ 20%.

Această problemă a alimentelor este în atenția marilor magnați ai lumii. Spre exemplu, Bill Gates a remarcat faptul că Africa are nevoie de mult mai multe investiții în ceea ce privește sectorul agro-alimentar.