Infofinanciar > Info > Petrom face o surpriză de mărțișor. Preț mai mic la pompă pentru un carburant
Info

Petrom face o surpriză de mărțișor. Preț mai mic la pompă pentru un carburant

Petrom face o surpriză de mărțișor. Preț mai mic la pompă pentru un carburant
Sursă foto: Profimedia.ro

De Ziua Mărțișorului, Petrom, liderul pieței carburanților din România, a redus prețul benzinei. Potrivit Monitorul Prețurilor, reducerea a fost implementată după ora 14 și a însemnat o scădere de doi bani pe litru.

În contrast, ieri, Petrom a majorat prețul benzinei cu 4 bani pe litru. A marcat a 13-a creștere de preț din 18 ianuarie 2024. Începând cu acea dată, prețurile au crescut cu 55 de bani pe litru pentru benzină și cu 46 de bani pe litru pentru motorină.

La stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, prețurile afișate vineri, 1 martie 2024, sunt de 7,15 lei pentru un litru de benzină standard și 7,56 lei pe litru în cazul motorinei standard.

Comparativ, joi, 29 februarie 2024, prețurile erau de 7,17 lei pentru benzină standard și 7,56 lei pentru motorină standard.

Conform Monitorul Prețurilor, la ora 15:00 vineri, 1 martie. Prețurile benzinei standard la stațiile Petrom din București variau între 7,10 lei și 7,18 lei pe litru, conform economedia.ro.