Infofinanciar > Lumea la zi > Phenianul a furnizat Moscovei peste 1 milion de obuze
Lumea la zi

Phenianul a furnizat Moscovei peste 1 milion de obuze

putin kim jong un (sursă foto: Euronews)
Foto: facebook.com

Coreea de Nord a furnizat Rusiei peste un milion de obuze de artilerie pentru operațiunile sale militare din Ucraina.

În schimb, Phenianul a primit sfaturi tehnice pentru sateliții săi, a declarat un parlamentar sud-coreean.

1 milion de obuze, nu este o joacă

Phenianul și Moscova, doi aliați istorici, fac obiectul unei serii de sancțiuni internaționale. Rusia din cauza ofensivei sale în Ucraina și Coreea de Nord pentru testele sale de arme nucleare.

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, și președintele rus, Vladimir Putin, s-au întâlnit în septembrie în Orientul Îndepărtat al Rusiei, iar Washingtonul a declarat luna trecută că Phenianul a început să furnizeze arme Moscovei.

10 transferuri

Serviciul Național de Informații (NIS) din Coreea de Sud a declarat faţa parlamentarilor în timpul unei audieri cu ușile închise că din luna din august, Coreea de Nord a efectuat cel puțin zece transferuri de arme către Rusia.

„INS a aflat că au fost transferate peste 1 milion de obuze de artilerie”, le-a declarat deputatul Yoo Sang-bum reporterilor după întâlnire.

„Potrivit analizelor, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru aproximativ două luni de război între Rusia și Ucraina”, a adăugat Yoo.

În schimb, Phenianul pare să fi primit sfaturi tehnice de la Moscova pentru planul său de a lansa un satelit militar de recunoaștere, a spus el.

Coreea de Nord a eșuat recent de două ori să pună pe orbită un satelit militar spion.

Nu le merge cu sateliții

După eșecul celei de-a doua încercări, în august, a anunțat o a treia lansare în octombrie, dar aceasta nu s-a realizat.

Potrivit parlamentarului, „deși data de lansare din octombrie a fost amânată, pregătirile finale, precum inspecțiile motorului și dispozitivului de lansare, sunt în plină desfășurare”.

La mijlocul lunii octombrie, Washingtonul a declarat că Phenianul a livrat Rusiei „mai mult de o mie de containere” cu echipament militar și muniție în ultimele săptămâni.

Săptămâna trecută, Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite au „condamnat ferm” furnizarea de arme către Moscova, asigurând că „mai multe” livrări au fost deja făcute de către Phenian.