Infofinanciar > Lumea la zi > SUA se luptă cu hackerii nord-coreeni. Phenianul fură criptomonede
Lumea la zi

SUA se luptă cu hackerii nord-coreeni. Phenianul fură criptomonede

SUA se luptă cu hackerii nord-coreeni. Phenianul fură criptomonede
Sursa foto: dreamstime

Administrația Biden face eforturi susținute pentru a contracara hackerii nord-coreeni. Casa Albă se teme că furturile de criptomonede ale acestora alimentează programele de armament ale țării.

Administrația Biden a alocat resurse consistente în ultimii doi ani pentru a proteja rețelele și infrastructura cheie ale SUA. Principalele amenințări sunt atacurile cibernetice din partea Rusiei, Iranului și Chinei. În momentul în care își intensifică eforturile de contracarare a amenințărilor digitale din partea Coreei de Nord. Aceasta urmează o strategie diferită însă.

Potrivit oficialilor de la Washington, Coreea de Nord folosește hacking-ul pentru a redirecționa bani către regimul lui Kim Jong Un. Casa Albă s-a concentrat pe blocarea capacității Phenianului de a spăla criptomonedele furate prin atacuri cibernetice.

În ultimul an, administrația SUA a lansat o avalanșă de sancțiuni împotriva grupurilor de hackeri nord-coreeni și a companiilor IT paravan. Washingtonul a pus pe lista neagră mai multe servicii de criptomonede pe care aceștia le folosesc pentru a spăla fondurile furate. Recent, consilierul pe probleme de securitate națională Jake Sullivan a anunțat un nou parteneriat cu Japonia și Coreea de Sud. Acesta este menit să ia măsuri drastice împotriva atacurilor Phenianului. Se urmărește astfel blocarea baniilor pentru programele sale de arme nucleare și convenționale.

Furturi de peste 1,7 miliarde de dolari

„În contracararea operațiunilor cibernetice nord-coreene, prima noastră prioritate a fost să ne concentrăm asupra jafurilor lor criptografice”, a declarat Anne Neuberger, responsabil în cadrul Consiliului Național de Securitate.

Reglementarea și securitatea slabe din industria criptomonedelor, care se dezvoltă rapid, o fac o țintă ușoară pentru hackerii din Phenian. Datorită caracteristicilor de confidențialitate încorporate în cripto-monede, acestea permit eludarea facilă a sancțiunilor.

Efortul de a contracara operațiunile cibernetice ale nord-coreenilor este alimentat de destinația banilor obținuți, a declarat Neuberger.

Hacking-ul, a argumentat ea, a permis Coreei de Nord să evite sancțiunile. Dar și să evite măsurile pe care comunitatea internațională le-a luat pentru a limita proliferarea armelor lor.

Coreea de Nord a efectuat aproximativ 100 de teste cu rachete balistice în ultimul an. Recent a efectuat primul său test cu rachetă balistică intercontinentală din ultimele cinci luni. De asemenea, a exportat peste un milion de proiectile de artilerie în Rusia, potrivit serviciilor de informații sud-coreene.

Nord-coreenii au devenit experți

Oficialii americani cred că soluția pentru a încetini acest tip de activitate se află la intersecția dintre hacking și criptomonede. Neuberger estimează că aproximativ 50% din programul de rachete al Coreei de Nord este finanțat prin furturi de criptomonede. Anul trecut, hackerii afiliați Phenianului au furat criptomonede în valoare de aproximativ 1,7 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Chainalysis.

Hackerii nord-coreeni „finanțează direct” programele nord-coreene de arme de distrugere în masă și de rachete balistice, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Hackerii de la Phenian au surprins în mod repetat companiile occidentale cu garda jos. Nord-coreenii excelează în ingeniozitatea tehnică și capacitatea de a îmbina trucurile de spionaj de modă veche cu operațiunile cibernetice. Specialiștii susțin că abilitatea lor de a fura criptomonede reprezintă o provocare majoră pentru Occident în prezent, conform Politico.