Autoritățile nord-coreene au ordonat o carantină de cinci zile pentru locuitorii din Phenian, începând de miercuri, din cauza cazurilor „în creștere” de boli respiratorii. Conform anunțului oficial, locuitorii trebuie să rămână în case și să se supună verificărilor de temperatură.
Carantinarea capitalei Coreei de Nord survine la opt luni de la ultima măsură de acet tip luată de guvernul de la Phenian. Deși anunțul oficial al guvernului Republici Populare Democrate Coreene (RPDC) a fost emis abia miercuri, locuitorii din Phenian începuseră de mai multe zile să își facă provizii de bunuri fiind avertizați în avans de iminenta intrare în vigoare a măsurii de izolare.
Anunțul oficialilor RPDC menționează că bolile care se răspândesc în prezent în capitala Coreei de Nord includ răceala comună, dar nu a făcut nicio referire la COVID-19.
Măsurile de carantină anunțate prevăd că rezidenții trebuie să rămână în casele lor până la sfârșitul zilei de duminică și trebuie să se supună verificărilor de temperatură de mai multe ori pe zi.
Până la acest moment, nu a fost anunțat dacă și alte orașe nord-coreene sunt plasate sub izolare.
Guvernul RPDC susține că a eradicat pandemia
Coreea de Nord a declarat în august anul trecut că a eradicat complet pandemia de COVID-19 de pe teritoriul țării. Afirmația a fost declarată ulterior de către experții în sănătate publică drept o realizare extrem de puțin plauzibilă.
Anunțul eradicării totale a survenit la doar trei luni de la începutul lunii mai 2022, când cazurile de COVID-19 au explodat pentru prima dată la nivel național. Autoritățile nord-coreene nu au specificat în acel moment durata carantinei instaurate la nivel național, dar aceasta a durat peste două săptămâni.
În timpul acelei perioade, autoritățile de la Phenian au declarat că muncitorii vor continua să lucreze la proiecte de construcții majore și la fabricile importante, în ciuda restricțiilor.
Un oficial din Phenian, citat de site-ul NK News a dezvăluit ulterior că locuitorii „fugeau de izolare” și „se grăbeau spre farmacii”, pe fondul panicii și al lipsei de medicamente.
Autoritățile au emis, de asemenea, avertismente de pedeapsă cu moartea și chiar de izgonire din oraș pentru membrii familiilor celor care au fost prinși răspândind „zvonuri” despre epidemie și încercând să vândă medicamentele pe piața neagră.
Nord-coreeni se pregătesc de defilare la -19 grade Celsius
Între timp, liderul nord-coreean, Kim Jong Un, pare să fi mobilizat zeci de mii de civili și soldați pentru a exersa formarea de manifestații de propagandă în aer liber, timp de săptămâni întregi în frig năprasnic, pentru o paradă militară majoră programată pentru 8 februarie. Nu este clar însă cum va afecta ultima închidere această pregătire sau programul paradei. Presa de stat a emis avertismente de vreme rece în această săptămână, iar temperaturile au coborât până la -19 grade Celsius marți.
Presa de stat a continuat să relateze despre măsurile antipandemice pentru a lupta împotriva bolilor respiratorii, inclusiv a gripei, dar nu a raportat încă despre ordinul de izolare.
Marți, agenția de știri de stat KCNA a declarat că orașul Kaesong, aflat în apropiere de granița cu Coreea de Sud, a intensificat campaniile de comunicare publică „astfel încât toți oamenii care muncesc să respecte în mod voluntar reglementările antiepidemice la locul de muncă și în viața lor”.