Infofinanciar > Info > Piața auto: ușoară scădere în prima jumătate a anului
Info

Piața auto: ușoară scădere în prima jumătate a anului

Mașini hibride Sursa foto Arhiva companiei
Foto: infofinanciar

Piața auto din România urmează tendința europeană de ușoară scădere. Scăderea interesului pentru mașinile electrice a dus la această situație. Reducerea valorii tichetelor „Rabla plus” pentru achiziția de astfel de autoturisme a afectat semnificativ piața.

În consecință, românii preferă mașinile care folosesc un sistem cu două surse de energie, a spus președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule, Dan Vardie.

Dan Vardie: ”Cumpărătorii din România nu sunt speriați. Ei vor să mai cumpere, dar au o reticență legată de mașina electrică, pentru că sunt mai multe explicații. Și își dau seama că nici dieselul nu mai este neapărat viitorul. Atunci merg către această soluție de mijloc, numită full hybrid, care are toate ingredientele. Este în momentul ăsta pe val, pentru că are consumuri reduse. Nu trebuie să o bagi în priză, deci nu depinzi de vreo rețea de stații de încărcare. Sunt tehnologii care ajung până la 80% posibilitatea de a rula electric în traficul urban. Deci este o soluție și, după părerea noastră, foarte bună”.