Infofinanciar > Info > Piața de mobilă din România și-a revenit spectaculos. Mobila din Ucraina rămâne un concurent serios
Info

Piața de mobilă din România și-a revenit spectaculos. Mobila din Ucraina rămâne un concurent serios

Dan DODITA
Foto: infofinanciar.ro

Pandemia, apoi creșterea uriașă a costului unor materii prime augemntată și de inflație, apoi conflictul din Ucraina au făcut viața grea multor afaceri din România.

Pandemia a impus o strâmtoarare a piaței, costurile au cerut investiții suplimentare, și, în fine, perturbările din țara vecină au dat naștere la ”gâtuiri” ale livrării unor compenente cu necesare mai cu seamă în zona mobilei. Totul, însă, pare să fi trecut cu bine pentru businessurile cu un plan calculat pe termen lung. Despre inflație, ce să mai zicem…

Lemnul, tot mai scump

Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobilă, a ne-a declarat că ”nu existat creşteri uriaşe de preţuri la materia primă în 2021 şi 2022, dar din cauza scăderii cererii de produse neesenţiale în general, remarcăm o stabilizare a preţurile din 2023”. În fapt, tocmai această stabilizare este vestea ce mai bună a momentului. Spunem a momentului pentru că zvonurile  vorbesc despre o nouă scumpire, dar în termen de ani, nu de luni…

”Preţurile la materiile prime au crescut foarte mult în 2021 şi 2022, unele dintre ele chiar şi cu peste 100%. Începând cu finalul anului trecut, odată cu încetinirea cererii pentru produse neesenţiale, am remarcat o stabilizare a preţurilor. Am reuşit să rămânem competitivi în piaţa prin creşterea producţiei, deci au crescut şi achiziţiile de materii prime şi astfel am putut renegocia preţurile cu furnizorii nostri”, ne-a mai declarat Dodiță.

Importul de la vecini

Dar, cum a afectat conflictul din Ucriana vânzările și fabricarea mobilei românești?

”Mobila din Ucraina a fost şi este prezenta pe piaţa din România, fiind probabil una dintre ţările din care România importa multe produse din mobilier, dar şi materie primă. Cu siguranţă distribuitorii care importau mobila din Ucraina, dar şi producătorii care importau materie primă au fost afectaţi de război, dar cum noi nu aveam relaţii comerciale cu companii din această ţară nu am resimţit perturbări directe în activitate, ci am fost afectaţi doar de creşterile generale de preţuri”, a mai precizat directorul executiv al Spectral Mobilă.

Previziunile pieței

Industria globală a mobilei a fost estimată la 556,36 miliarde de dolari în 2020 şi este preconizată să atingă 877,43 miliarde de dolari până în 2031, în baza unei creşteri anuale compuse (CAGR) de 3,8% din 2022 până în 2031, potrivit unui raport al Allied Market Research.

Acesta menţionează că sporirea venitului disponibil, a investiţiilor în infrastructură – atât în sectorul rezidenţial, cât şi în cel commercial -, dar şi înclinaţia tot mai mare a clienţilor către mobilierul modular stimulează piaţa globală de mobilă. Pe de altă parte, notează analiza, creşterea preţurilor materiilor prime şi restricţiile de mediu asociate cu defrişările limitează această creştere într-o oarecare măsură. Totuşi, dezvoltarea de materii prime ecologice, evoluţiile din industria comerţului electronic şi creşterea veniturilor disponibile ale persoanelor sunt de aşteptat să creeze oportunităţi profitabile în industrie, conform Allied Market Research.